Înregistrările în care Laura Codruța Koveși cere dosare la nivel înalt au pornit un război în DNA, după ce aceasta a cerut revocarea a doi dintre cei mai performanți procurori ai instituției.
Doi dintre cei mai vechi și performanți procurori ai DNA sunt propuși pentru a fi revocați din funcții după mai multe conflicte și dosare, precum și în urma unor acuzații de scurgeri de informații.
Primul procuror propus pentru revocare de către Laura Codruța Koveși este Doru Țuluș, acuzat oficial de aceasta pentru vânzarea unor drepturi litigioase asupra unor restanțe salariale omului de afaceri Mihai Rotaru, anchetat ulterior de DNA în două dosare ANRP cu restituirea ilegală a zeci de milioane de euro. A doua propunere de revocare este procurorul Mihaela Iorga Moraru, acuzată că nu a înregistrat legal un denunț.
Într-un comunicat oficial al DNA, se menționează că la data de 29 iunie 2017, procurorul șef al DNA a transmis Secției de procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a doamnei Moraru Iorga Mihaela, pentru faptul că nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale. Mai mult aceasta este acuzată că nu a prezentat denunțul către procurorul șef, împiedicând aplicarea procedurilor penale în cercetare. Cererea a fost aprobată în data de 29 iunie.
Conform DNA, procurorul Doru Țuluș și-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanțe salariale către omul de afaceri Mihai Rotaru, problemă apărută în 2014 la pensionarea procurorului Petre Narița. Atunci, Țuluș a preluat dosarele acestuia, printre acestea fiind cazuri importante cu Adrian Mititelu și Olguța Vasilescu, un dosar clasat de Țuluș.
Trecând la acuzațiile neoficiale, cazul devine mai interesant. Procurorul Țuluș este acuzat că ar fi făcut înregistrările cu Kovesi, care au fost publicate de RTV, televiziunea lui Sebastian Ghiță. Mai mult, acesta este acuzat că ar fi „omul” lui Daniel Morar la DNA, actual judecător CCR, raportor al deciziei care a dus la spargerea binomului SRI-DNA.
Conflictul merge mai departe, Inspecția Judiciară a CSM fiind sesizată de procurorii Doru Ţuluş, Mihaela Iorga Moraru şi Nicu Marin, cum că Kovesi, adjunctul ei Marius Iacob și șeful Secției a I-a, Gheorghe Popovici, i-au citat pe cei trei ca martori într-un dosar penal de scurgere de informații. Dosarul și întreg cazul au fost deschise după difuzarea înregistrărilor cu Kovesi la RTV. Mai mult, celor trei le-a fost cerută supunerea la testarea cu detectorul de minciuni.
„Nu am făcut eu înregistrările şi nu aş face nicodată aşa ceva pentru că nu mi se pare un lucru corect”, spune procurorul Doru Ţuluş pentru România Curată.
Revocarea lui Doru Țuluș a mai fost cerută în anul 2007, când a instrumentat cazul Poșta Română, în care fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare, cererea de revocare fiind făcută chiar de Chiuariu, dar doar din funcția de șef de secție a DNA. Cazul a fost unul răsunător, mai mulți ambasadori ai statelor partenere și CSM sărind în apărarea lui Țuluș, care nu a fost revocat din funcție.