Controversatul personaj Liviu Alexa nu va mai fi președintele organizației PSD Cluj, după ce conducerea centrală a partidului a decis să-l schimbe.
Liderii partidului, reuniți în ședința Comitetului Executiv al PSD a luat această decizie așteptată de multă vreme de reprezentanții PSD Cluj.
În septembrie 2019, Liviu Alexa a fost desemnat președinte interimar al PSD Cluj, de Viorica Dăncilă, spre nemulțumirea unor lideri locali, în frunte cu Horia Nasra, fostul șef al PSD Cluj, pe care l-a înlocuit. De altfel aceștia au părăsit partidul la momentul respectiv și au revenit abia după ce, în preajma moțiunii de cenzură, au primit asigurări că Liviu Alexa va fi înlăturat.
Liviu Alexa este cunoscut pentru ieșirile sale și declarațiile controversate care i-au adus, de-a lungul vremii, numeroase critici în spațiul public. El a fost consiler al fostului președinte al PSD Liviu Dragnea, firma acestuia apărând pe statele de plată ale PSD începând cu anul 2016, de unde a încasat în jur de 430.000 de lei.
Insultele și jignirile adresate unor colegi de partid, adversari politici sau jurnaliști locali sunt un lucru normal pentru fostul șef al PSD Cluj.