Scandal în politică! Barna la protestul conspiraționiștilor din Piața Victoriei?!?

Dan Barna, USR

Liderul USR, Dan Barna a dezmințit informațiile potrivit cărora ar fi participat la protestul din Piața Victoriei la scurtă vreme după negocierile cu PNL și cu premierul Ludovic Orban pe tema alegerilor din București.

Deputatul Dan Barna, președintele USR, a precizat că a trecut prin Piața Victoriei în drum spre casă, dar că nu s-a alăturat protestului. El a răspuns, astfel, acuzațiilor premieruluiu Ludovic Orban care a afirmat că liderul USR ar fi participat la proteste imediat după discuțiile cu liberalii.

„Nu am fost la protestul din Piața Victoriei. Nu aveam ce să caut acolo. Nu împărtășesc în nici un fel convingerile acelor oameni. Am trecut prin Piața Victoriei în drum spre casă după întâlnirea cu premierul de la Palatul Victoria”, a scris Dan Barna, într-o postare pe Facebook, solicitănd premierului să corecteze aceste informații false.

Dan Barna a mai spus că nu este de acord cu cei care au ieșit să protesteze în Piața Victoriei și, deci, nu avea motive să li se alăture. Acesta a explicat că nu împărtăşeşte opiniile celor care au protestat în piaţă.

„În acest weekend am fost la Sibiu, în circumscripţie. Am revenit în Bucuresti cu maşina familiei pentru o întâlnire pe care o aveam programată, alături de Dacian Cioloş, la Guvern, cu premierul Orban pentru a continua discuţiile despre o soluţie pentru Bucureşti prin care Gabriela Firea şi ceilalţi primari PSD de sectoare să se mute din birouri pe pereţii cu tablourile foştilor primari. Soţia m-a lăsat la Guvern, plecând acasă cu maşina”, a scris Barna.

După întâlnire, a mai scris liderul USR, a decis să facă o plimbare până acasă și a traversat Piaţa Victoriei, în drum. Dan Barna a mai menționat că a oprit pentru câteva minute în Piață ca să răspundă unor întrebări după care și-a continuat drumul spre casă.

Mai multe persoane care nu cred în pandemia de coronavirus și acuză abuzuri din partea autorităților au protestat, duminică în Piaţa Victoriei, fără a respecta regulile de protecție sanitară. Printre aceștia a fost văzut și Dan Barna, liderul USR.

În acest context, premierul Ludovic Orban l-a acuzat pe Barna că ar fi mers printre protestatari, imediat după ce a participat la discuțiile privind alegerile din București alături de PNL.

„…Adică există o limită în discuţii şi în negocieri, iar o astfel de chestiune, după ce discuţi cu mine despre posibile înţelegeri pe plan local, să dai tură prin Piaţa Victoriei şi să spui că Guvernul Orban a pierdut de sub control, să spui că planul nostru economic este, de fapt, un plan electoral şi că România are nevoie de un adevărat plan economic, nu este cea mai bună formă de a purta negocieri”, a declarat Orban, referindu-se la Dan Barna.