Scandalurile se ţin lanţ în PNL. După ce preşedintele de onoare, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat mulţumit de alegerea Gabrielei Firea în funcţia de primar al Bucureştiului şi a atacat USB, liberalul Teodor Paleologu îi solicită acestuia retragerea şi se arată "consternat şi revoltat" de declaraţia sa.
"Sunt consternat și revoltat de declarația lui Mircea Ionescu-Quintus: "Surpriza mare şi dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti şi nici nu poate să facă ceva pentru Bucureşti. [...] Doamna Firea este o persoana care putea, și poate, sa conducă cum trebuie Bucureștiul. Daca ieșea domnul acesta Dan, cum îl cheama, în fruntea Bucureștiului, să ne ierte Dumnezeu..." Cel mai bine ar fi să se retragă cu totul și să nu-și mai dea cu părerea despre o realitate de care e de multă vreme rupt cu desăvîrșire. Asemenea aiureli fac un rău imens partidului, care riscă să înregistreze un rezultat încă și mai slab în toamnă", a spus Paleologu pe contul său de Facebook.
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat mulţumit de faptul că Gabriela Firea a câştigat alegerile pentru Primăria Capitalei spunând că este o persoană care poate să conducă Bucureştiul "cum trebuie". "Eu am făcut al doilea Război Mondial, în care am avut şi înfrângeri şi victorii. Acolo unde am fost înfrânţi am avut bărbăţia să ne recunoaştem înfrângerea. Prin urmare, vreau să vă spun că recunosc că la Bucureşti am fost înfrânţi, e vorba de Partidul Naţional Liberal. Tot ceea ce vă spun eu este părerea mea, nu am vorbit, nu m-am consultat cu conducerea, îmi dau părerea mea şi sper să nu fie departe de cea a partidului. Am pierdut la Bucureşti. Marea mea surprindere nu este că am pierdut, că se profila cumva această înfrângere, surpriza mare şi dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti şi nici nu poate să facă ceva pentru Bucureşti", a spus Quintus la RFI.