Scandal în Parlament. Camera Deputaţilor a modificat regulamentul care permite revocarea lui Zgonea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, azi, pe articole, proiectul de hotărâre prin care este modificat regulamentul acestui for astfel încât Valeriu Zgonea să poată fi revocat din funcţia de preşedinte.

Ordinea de zi, care are la punctul 3 modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât Preşedintele acestui for să poată fi revocat mai uşor din funcţie, a fost aprobată cu 111 voturi pentru şi un vot împotrivă de plen.

Valeriu Zgonea s-a retras miercuri de la conducerea plenului Camerei Deputaţilor, susţinând că nu poate să ia parte la o şedinţă care are pe ordinea de zi un punct care încalcă Regulamentul instituţiei. Preşedintele Camerei Deputaţilor a plecat de la prezidiu şi a părăsit sala de şedinţă.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a preluat conducerea şedinţei.

"Domnul Iordache, cu tot respectul pe care îl am faţă de colegii mei care sunt parlamentari, eu nu pot să conduc o şedinţă care are pe ordinea de zi un punct care încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor. În conformitate cu prevederile Regulamentului, gardianul respectării Regulamentului şi a Constituţiei este preşedintele Camerei. De aceea o să vă rog pe dvs (Florin Iordache - n.r.), pentru că am văzut că sunteţi atât de vehement şi de apărător al Regulamentului, să conduceţi această şedinţă în care propuneţi plenului să încalce atât de grav Regulamentul Camerei", a spus Zgonea.