Conform b1.ro, declarația în care fosta prezentatoare TV, Olivia Steer, a condamnat mamografiile, a fost amendată duminică de medicul Monica Pop.

”Este extrem de periculos. Este, așa cum am spus, efectiv o atitudine criminală pentru că absența unui tratament împotriva unui cancer de sân duce la deces fără doar și poate! Nu există niciun fel de remisie! În absența tratamentului, fără doar și poate pacienta decedează. Dar nu este vorba doar despre femei pentru că și la bărbați există cancerul de sân. Deci acești oameni vor fi victime sigure și ce face doamna Steer e încurajarea societăților de pompe funebre. Eu cred că un om normal nu poate să facă asemenea afirmații. Cred că este o formă de protest pentru durerea pe care a suferit-o și care i-a modificat starea psihică.

Sunt situații în care și sub tratament nu e ușor de supraviețuit, dar lipsa unui tratament este fără doar și poate o condamnare la moarte. Sunt colegi de-ai mei care spun că organe ale statului ar trebui să intervină pentru așa ceva, pentru că este realmente o atitudine criminală și Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății să aibă o atitudine și să înlăture posibilitatea ca un om să facă afirmații de acest fel, care să ducă la o catastrofă.

Am văzut o postare a unei tinere care spunea că o iubește foarte mult pe Olivia Steer. Vă dați seama că dacă această tânără va fi lovită de o astfel de boală, va muri, pentru că îi va asculta sfaturile. Și mai este acolo o doamnă care a scris că a murit deja cumnata ei, că a crezut așa ceva. Nu doamna Steer, altcineva i-a spus același lucru și cumnata ei, persoană de 30 de ani, a decedat.

Este o ipoteză inventată! E extrem de dureros și nu-mi dau seama cum familia îi permite să spună acest lucru, pentru că sunt convinsă că orice om normal știe cât de periculos e acest enunț. Fiecare persoană publică are fanii ei și aceștia sigur vor cădea victime dacă o ascultă și nu se tratează.

Nu poți răpi dorința omului de a trăi, or asta se face pentru că dacă le îndeamnă pe fete să nu și facă investigație, ele vor afla foarte târziu când nu se va mai putea face nimic.

Eu cred că atunci când și-a pierdut sora a făcut o stare psihică ce se manifestă prin faptul că vrea să se răzbune pe destin și așa i-a dictat conștiința. Repet: e un anunț criminal care poate costa multe vieți! Nu înțeleg de ce familia și soțul îi permit…”, a declarat Monica Pop într-o intervenţie telefonică la B1 TV.

Monica Pop a intervenit la B1 TV după ce Olivia Steer a declarat că mamografiile pot pune medicul și pacientul pe o pistă greșită. Olivia Steer (40 de ani) este soția lui vedetei PRO TV, Andi Moisescu, iar în trecut a a mai generat şi alte declaraţii controversate, când a condamnat vaccinurile, consumul de carne și comunitatea gay.

“Mamografiile sunt un truc murdar, o mașinărie de făcut bani, pe seama naivității și fricii de cancer a femeilor. Nu știu despre voi și nu mă bag, nu-i treaba mea, dar despre mine știu cu siguranță ce nu voi face în luna octombrie – luna pănglicuțelor roz, a invitațiilor la screening și mamografii periculoase. Luna rânjetelor farma!

(…) Forma principală a cancerului de sân depistată e carcinomul ductal in situ, cunoscut ca stadiul zero sau drept cancer de sân noninvaziv. Spre deosebire de cancerul invaziv, carcinomul ductal nu se mișcă, nu se extinde, nu are simptome și, dacă e lăsat în pace, nu progresează. Și poate chiar să se resoarbă singur, în timp. Dar asta numai și numai dacă nu e depistat precoce, nu e diagnosticat drept cancer și nu e tratat, apoi, cu metode chimice agresive”, a scris Olivia Steer pe blogul său, unde a citat o publicație de medicină, “New England Journal of Medicine”, care a descoperit că “1,3 milioane de femei din America au fost fals diagnosticate și tratate cu metode agresive și letale împotriva unui cancer de sân pe care nu-l aveau”.

 

 

Te-ar putea interesa și: