Legile justiției creează nemulțumiri în cadrul coaliției de guvernare. ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu este de acord cu forma Legii răspunderii magistraților adoptată de Comisia parlamentară specială privind Legile Justiției, al cărei șef este Florin Iordache.
„În calitatea mea de membru al Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, mă dezic total de votul exprimat în şedinţa comisiei din data de 27 noiembrie 2017, cu privire la forma în care a fost adoptată reglementarea răspunderii magistraţilor: adică inoperantă. Nu am votat nici în cadrul respectivei şedinţe şi nu vom vota nici în plenul Camerei Deputaţilor, în situaţia în care răspunderea magistraţilor rămâne reglementată în forma în care a trecut de comisie", a afirmat Steluţa Cătăniciu, vicepreședintele ALDE, într-un comunicat remis duminică EVZ.
Deputatul ALDE a adăugat că formațiunea s-a poziţionat de la bun început pentru modificarea celor trei Legi ale Justiţiei, pentru că aceasta derivă din importanţa apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor din România, „care în ultimii ani au fost încălcate de un sistem ce a comis nenumărate abuzuri”.
„Acesta este şi motivul pentru care, în cadrul comisiei speciale am susţinut, ca formă de reglementare, obligaţia statului de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva magistratului care a încălcat legea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, precum şi faptul ca statul să fie obligat să plătească justiţiabililor 'de îndată' sumele de bani acordate cu titlu de despăgubiri şi nu într-un termen de un an. Amendamentul ALDE a fost respins”, a explicat Cătăniciu.
Parlamentarul ALDE a mai spus că se aşteaptă ca puterile legislativă și judecătorească să acționeze responsabil.
„În cadrul comisiei, am fost de bună-credinţă şi am votat toate amendamentele pe care le-am considerat necesare în vederea întăririi independenţei justiţiei. Însă trebuie să înţelegem toţi că nu putem vorbi de o justiţie independentă atât timp cât nu va fi şi responsabilă. Independenţa justiţiei fără responsabilitate înseamnă doar putere discreţionară, care am văzut ce poate genera! Aştept responsabilitate, în acest sens, din partea ambelor puteri: legislativă şi judecătorească”, a conchis Cătăniciu.