Scandal în coaliția de guvernare. USR PLUS tatonează PSD pentru o viitoare moțiune de cenzură

Scandal în coaliția de guvernare. USR PLUS tatonează PSD pentru o viitoare moțiune de cenzură

USR PLUS pune presiune pe Florin Cîțu și pe liberali inițiind discuții cu PSD în legătură cu o posibilă moțiune de cenzură menită să ducă la căderea guvernului. O decizie urmează să fie luată după ședința de guvern programată pentru această seară.

Reprezentanții USR PLUS și cei ai PSD au discutat despre o posibilă moțiune de cenzură, împotriva acestui guvern , susținută de ambele partide. Potrivit unor surse politice, cei de la USR PLUS au vrut să testeze disponibilitatea social-democraților de a susține un astfel de demers.

PSD lucrează, însă, la propria moțiune cu care să dărâme guvernul condus de Florin Cîțu. De altfel, președintele Marcel Ciolacu le-a propus reprezentanților USR PLUS să li se alăture. El le-a propus, într-un mesaj pe Facebook, să semneze moțiunea de cenzură pe care doresc să o inițieze parlamentarii PSD sau să iasă de la guvernare.

„Pentru a nu fi din nou penibili, USR PLUS au doar două soluţii: ieşiţi de la guvernare sau semnaţi moţiunea de cenzură a PSD! Ambele variante înseamnă vot în Parlament! Vreţi să contaţi măcar acum?! Atunci ne vedem în plen, la vot!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marcel Ciolacu a subliniat că reprezentanții coaliței guvernamentale nu fac decât să provoace o nouă criză politică și să arunce țara în aer pentru propriile interese. Aceasta, a precizat Marcel Ciolacu, în condițiile în care românii „plătesc facturi duble la energie şi gaze, iar preţurile au luat-o complet razna”.

Partidul AUR strânge semnături pentru propria moțiune

Liderul deputaţilor AUR George Simion a anunţat că Biroul Naţional au partidului a decis iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Executivului, iar strângerea de semnături va fi făcută la plenul reunit de miercuri după-amiază.

„Moţiunea noastră se cheamă – Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi. Vom începe astăzi strângerea de semnături la sesiunea comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vedem că din pricina luptei pentru putere din PNL şi USR PLUS sunt diferite divergenţe. Nu vrem să aşteptăm până pe 25 septembrie sau 5 octombrie când îşi vor lămuri care grupare este mai puternică în interiorul acestor partide. Credem că este de datoria noastră să scutim românii de guvernul Cîţu cât mai repede. Textul intermediar al moţiunii are 18 pagini până acum în care am cuprins multe din motivele, sunt sute de motive pentru care Guvernul Cîţu trebuie să plece”, a declarat George Simion.

Declarația momentului. Florin Cîțu va propune vaccinarea sau testarea tuturor bugetarilor

Coaliția de guvernare în pragul exploziei

Declaraţia a fost transmisă în contextul în care şedinţa de guvern în care urma să fie aprobat PNDL 3 – „Anghel Saligny” a fost suspendată. Premierul Florin Cîţu ar fi dorit să introducă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Executivului Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, însă miniștrii USR PLUS s-au opus. Ei au invocate faptul că actul normativ nu avea toate avizele necesare pentru a fi aprobat.

„Am întrebat Secretariatul General dacă procedurile legate de avizare au fost respectate şi au fost respectate. (...) Nu s-a adoptat pentru că aveam un aviz de la Finanţe cu observaţii, care este în procesare, şi a trebuit să vin aici la şedinţa de grup. Vom reveni la ora 19,00, când va fi aprobat”, a explicat Florin Cîţu.

Dan Barna a explicat ce „beneficii semnificative” are un buletin fără adresă

Dan Barna nu exclude moțiunea

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că încercarea promovare a proiectului de OUG privind programul de investiţii „Anghel Saligny” a fost o surpriză. El a spus că toate opţiunile sunt pe masă pentru USR PLUS, inclusiv varianta unei moţiuni de cenzură.

Chestionat dacă este luată în calcul, de USR PLUS, depunerea unei moţiuni de cenzură, în cazul în cre premierul forțează adoptare proiectului privind programul Anghel Saligny, Dan Barna a răspuns:

„Exact aceasta a fost discuţia cu colegii parlamentari. Toate opţiunile sunt pe masă şi literal toate opţiunile sunt pe masă”.