Scandal în coaliția de guvernare. Claudiu Năsui propune majorarea salariilor în locul PNDL 3

Scandal în coaliția de guvernare. Claudiu Năsui propune majorarea salariilor în locul PNDL 3 Sursă: Arhiva

În locul promovării PNDL 3, un ministru al USR PLUS propune ca banii să fie folosiți pentru majorarea salariilor cu 900 de lei.

Propunerea vine de la ministrul Energiei, Claudiu Năsui, care susține că banii din PNDL 3 ar putea susține proiectul „Zero Taxe pe Salariul Minim”, inițiat de USR PLUS. În plin scandal al coaliției pentru promovarea PNDL 3, Claudiu Năsui a reacționat prin intermediul unei postări pe Facebook. El a spus că, în loc să fie „aruncate” încă 50 de miliarde de lei pe un nou PNDL, mai bine ar fi majorate salariile românilor cu 900 de lei.

„În loc să aruncăm încă 50 de miliarde de lei pe un nou PNDL, mai bine creștem salariile românilor cu 900 de lei. Cum se face că avem bani pentru firme de partid, dar nu avem bani pentru a lăsa românilor mai mulți bani din munca lor?

Dacă avem bani pentru încă un PNDL, după ce primele două au fost dezastre din care politicienii și acoliții lor au furat pe nestingherite, avem și pentru a mări salariile românilor prin Zero Taxe pe Salariul Minim”, a scris Claudiu Năsui, într-o postare pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Kelemen Hunor, Dan Barna, Florin Citu

Ministrul a explicat de ce este nevoie de adoptarea acestui proiect legislativ care propune eliminarea impozitelor și taxelor pentru asigurări sociale în cazul salariului minim pe economie.

„În condițiile în care prețurile la facturi explodează și românii sunt în pragul disperării din cauza lor, cerem aplicarea programului de guvernare de urgență și începerea măsurii Zero Taxe pe Salariul Minim. Care înseamnă concret 900 de lei în plus pentru toți românii care muncesc. Banii aceștia nu sunt asistență socială. Nu sunt un privilegiu. Sunt munca noastră. www.zerotaxe.ro #ZeroTaxepeSalariulMinim”, a încheiat Claudiu Năsui pe Facebook.

PNDL 3 provoacă cutremur în coaliția de guvernare

PNDL 3 este noul motiv de ceartă în coaliția de guvernare. Astfel, ședinţa de Guvern programată pentru miercuri, la ora 11.00, a fost supendată după ce premierul Florin Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul de investiții „Anghel Saligny”.

Inițiativa premierului a provocat nemulţumirea celor din USR PLUS. Dan Barna a ameninţat cu ieşirea USR PLUS de la guvernare, dacă acest program va fi adoptat fără acordul USR PLUS. Liderii USR PLUS acuză PNL şi în special pe premierul Florin Cîţu de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei, care prevede că agenda guvernului şi procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii.