Scandal imens în handbalul românesc

România a pierdut ieri şi în faţa Franţei, în meciul pentru locurile 5-8 la Olimpiadă, iar Tadici este la un pas de a fi alungat de la Naţionala feminină de handbal.

Echipa feminină de handbal a României se întoarce cu coada între picioare de la Jocurile Olimpice, iar antrenorul Gheorghe Tadici are zilele numărate la cârma naţionalei tricolore.

Plecate la Beijing cu gândul la o medalie, handbalistele nu numai că au pierdut podiumul, dar au ratat şi al doilea obiectiv, clasarea între primele şase reprezentative. România a fost învinsă ieri de Franţa, scor 34-36 după prelungiri (echipă pe care în grupe o bătuse la opt goluri diferenţă), şi va juca mâine, pentru locurile 7-8, împotriva Suediei.

Meciul cu nordicele va fi, foarte probabil, ultimul pentru antrenorul Gheorghe Tadici, al cărui contract cu federaţia expiră pe 31 august. „Nu există motive pentru prelungirea contractului, dar o decizie va fi luată de Comitetul Director al federaţiei“, a declarat Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal.

„Tadici, te-ai comportat ca un cioban!“

De asemenea, portarul Luminiţa Huţupan, care a avut o evoluţie excepţională în meciul cu Franţa, a anunţat că nu mai vrea să aibă de-a face cu handbalul.

Înfrângerea cu Franţa (a treia consecutivă la Olimpiadă) a fost scânteia care a aprins butoiul cu pulbere pe care stătea naţionala feminină. Timp de două ore, Gaţu a stat în şedinţă cu handbalistele, care l-au acuzat pe Tadici că se poartă urât cu ele.

Pe de altă parte, selecţionerul şi Petru Paleu, vicepreşedintele FRH, şi-au aruncat cuvinte grele şi s-au înjurat în direct la postul de televiziune sport.ro. „Te-ai comportat ca un cioban cu jucă- toarele! Ai o echipă de aur şi ţi-ai bătut joc de ea. Să-ţi fie ruşine! Să-ţi ceri scuze pentru rahatul pe care l-ai făcut la Olimpiadă. Recunoaşte-ţi mârlănia şi dă-ţi demisia de onoare“, a atacat Paleu, acuzându-l pe Tadici că s-a comportat „ca un ţăran“ cu jucătoarele.

De partea cealaltă, antrenorul a spus că Petru Paleu n-are niciun merit, caracterizându-l pe vicepreşedinte drept „o scursură“.

„Eşti un agramat. Un parvenit. Te-ai bătut în piept cu cărămida pe munca mea şi a fetelor. Lumea handbalului ştie ce a făcut Tadici în handbal şi ştie ce a făcut Paleu. Trebuia pus la punct acest individ care a venit meteoric şi a făcut foarte mult rău handbalului“, a tunat selecţionerul. PREMIANTELE

Finală Rusia - Norvegia

Lupta pentru titlul olimpic la handbal feminin se va da între Rusia şi Norvegia. Finala se va disputa mâine, de la ora 10.45. În semifinalele jucate ieri, Rusia a învins Ungaria cu 22-20, iar Norvegia a eliminat Coreea de Sud la capătul unui meci dramatic, câştigat cu 29-28. Unguroaicele îşi vor disputa medalia de bronz cu sud-coreencele, înfruntarea urmând să aibă loc tot mâine, de la ora 8.30.

Corespondenţă din Beijing