Această estimare pentru Europa este de a raporta la numărul total de 87 de milioane de utilizatori Facebook potenţial afectaţi în întreaga lume, a dezvăluit miercuri şeful reţelei sociale Mark Zuckerberg în persoană, potrivit agerpres.ro.

 

Într-un e-mail, „Facebook ne-a confirmat că datele personale a până la 2,7 milioane de europeni, sau mai precis persoane ce trăiesc în UE, ar fi putut fi transmise la Cambridge Analytica în mod inadecvat” a declarat un purtător de cuvânt al executivului european, Christian Wigand.

Acest mail este un răspuns dat Comisiei Europene, care a cerut săptămâna trecută reţelei sociale să îi furnizeze rapid explicaţii privind scandalul legat de compania Cambridge Analytica.

Facebook explică „măsurile ce au fost luate de atunci”, a spus Wigand, adăugând că executivul UE va "studia în detaliu" răspunsul reţelei sociale.

„Dar este deja evident că vor fi necesare mai multe discuţii”, a adăugat el, precizând că va fi şi un „apel telefonic la începutul săptămânii viitoare” între comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, şi numărul doi al Facebook, Sheryl Sandberg.

Firma de analiză a datelor Cambridge Analytica, care a lucrat pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump în 2016, a preluat date personale de la utilizatori Facebook printr-o aplicaţie de testare psihologică.

Te-ar putea interesa și: