Jurnalista Sorina Matei a scris din „interior” despre situaţia actuală a lui Kovesi şi cum în urma recentelor dezvăluiri aceasta îşi anchetează procurorii.
„Înregistrările sunt reale fără niciun dubiu. Sunt zeci de procurori, martori care au participat la şedinţe, care au auzit şi au asistat la ceea ce s-a spus nu o dată, ci de mai multe ori.
Din păcate, DNA a ales să mintă în comunicate oficiale, inventând infracţiuni, şi mai grav, şefa DNA a declanşat o adevărată vânătoare de vrăjitoare chiar în interiorul instituţiei sale, şocând efectiv toată magistratura.
Toţi procurorii care au participat la şedinţe, şi sunt zeci, vor fi audiaţi chiar de DNA în speranţa că se va afla cine a scurs înregistrările la presă.
Niciun moment nu se pune în discuţie dacă ceea ce s-a spus acolo este grav că totuşi zeci de procurori au auzit şi asistat.
Ceea ce se întâmplă cu adevărat în DNA este foarte periculos, fără precedent din punct de vedere instituţional, a derapat depăşind limitele suportabile şi nu se întâmplă de ieri, de azi, ci de mai mult timp.
O instituţie ca DNA nu se poate conduce sub teroare manifestată sub cele mai incredibile forme.
Între corpul procurorilor profesionişti care ţin la meseria lor şi şefa DNA şi apropiaţii slab profesional şi executanţi ai acesteia există de foarte mult timp o adevărată prăpastie ce nu cred că va fi depăşită aşa uşor. Îi desparte în primul rând ceva fundamental: ştiinţa de carte.
Semnalul de alarmă dat de procurorii DNA opiniei publice este foarte important şi nu trebuie neglijat de absolut nimeni. Pentru că niciodată, în nicio ţară, indiferent de cât de puternic vremelnic ai fi, nimeni n-a reuşit să transforme tot adevărul în minciună şi toată minciuna în adevăr.
Iar procurorii profesionişti din DNA sunt chiar oameni deştepţi, curajoşi şi ţin la profesia lor. Nu vor accepta ca toată lupta anticorupţie să fie compromisă de minciună, falsuri, directive, pompierism şi amatorism pentru că ei ţin în primul rând la rigoare, lege şi la adevărul judiciar probat”, a scris Sorina Matei pe pagina personală de Facebook.