Scandal cu iz de malpraxis la „Spitalul Groazei” din Buzău: Acest om a rămas fără penis

Scandal cu iz de malpraxis la „Spitalul Groazei” din Buzău: Acest om a rămas fără penis

Un nou scandal cu iz de malpraxis zguduie Spitalul Judeţean Buzău, supranumit şi "Spitalul Groazei" după ce acum doi ani mai mulţi copii, internaţi la Secţia de Pediatrie 2, au fost filmaţi fiind legaţi de pătuţuri cu tifoane.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău nu numai că nu reuşeşte să îşi spele imaginea, dar e implicat într-un nou scandal de proporții, după cum notează sansanews.ro. De-a lungul vremii, unitatea sanitară a fost implicată în nenumărate cazuri de malpraxis şi scandaluri, printre cele mai recente numărîndu-se cazul copiilor legaţi de paturi în Secţia de Pediatrie. Acum, un bărbat de 55 de ani, militar de carieră din municipiul Buzău, este cel care acuză cadrele medicale din cel mai mare spital buzoian de malpraxis. Povestea lui Costică Maroleanu a început în noiembrie anul trecut, cînd bărbatul s-a prezentat Unitatea de Primire Urgenţe, prezentînd simptomele unei insuficiențe renale.

 

Extrem de scump

Ne puteți urmări și pe Google News

 

A fost consultat de medicii de gardă, apoi a fost transferat la Terapie Intensivă, unde a rămas internat timp de 3 zile. Aici a început calvarul omului, victima a unor manevre nereuşite de montare a unei sonde urinare, în care au fost implicate 3 asistente. Bărbatul acuză personalul medical din cea mai mare unitate spitalicească din județ că l-a făcut din om neom. Omul a rămas fără penis, după ce organul sexual a cangrenat, ca urmare a unor manevre medicale greșite. Pentru că risca o septicemie generalizată,  bărbatul a cerut să fie transferat de urgenţă la Spitalul Militar Central din Bucureşti, acolo unde specialiştii i-au salvat viaţa, însă cu un preț extrem de scump: organul genital i-a fost amputat. Buzoianul, fost cadru militar, va da în judecată Spitalul Judeţean Buzău. Între timp, Colegiul Medicilor a demarat o anchetă în acest caz.

 

După tot chinul

 

Specialiştii din Capitală s-au îngrozit cînd omul a ajuns la ei: necroza cuprinsese organul genital aproape în întregime, iar riscul de septicemie era iminent. O scrisoare medicală întocmită de specialiştii de la Spitalul Militar Central relevă stadiul în care era organul bărbatului în acel moment.

Ce scriu în fişa pacientului medicii de la S.M.C.: "Corp penian denudat, neacoperit de tegument, parţial necrozat de culoare neagră. Tegumentul penian este prezent doar la baza corpului penian fiind intens atins de procesul infecţios şi necrotic. Se recomandă îndepărtarea ţesuturilor necrozate devitalizate, adică amputat."

După tot chinul prin care a trecut, Costică Maroleanu își caută acum dreptatea. El şi-a angajat un avocat care a depus o plîngere penală la Poliţie și va da în judecată Spitalul Judeţean Buzău. Reprezentanţii unității confirmă că poliţia a demarat cercetările, iar oamenii legii au solicitat o serie de documente instituţiei. Despre ceea ce s-a întîmplat însă și despre acuzațiile care le sînt aduse cadrelor medicale din unitate, nici un cuvînt.

Adriana Bratosin, purtător de cuvînt Spitalul Judeţean Buzău, declară: "În cursul acestei săptămîni a fost înregistrată la instituţia noastră o solicitare a organelor penale cu privire la acest caz urmînd ca în perioada următoare toate documentele şi informaţiile să fie comunicate. Avînd în vedere că acest caz este în cercetare de organele abilitate în acest moment nu putem da mai multe informaţii".