Scandal conjugal sângeros la Constanța

Scandal conjugal sângeros la Constanța

Un bărbat, de 40 de ani, și concubina lui, de 39 de ani, sunt internați în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, cu răni produse prin înjunghiere, în urma unui scandal conjugal pornit din cauza dispariției fiicei lor, de 15 ani.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale din IPJ Constanța cercetează, în satul Lazu, împrejurările în care a avut loc scandalul sângeros dintre bărbat și femeie. O vecină a celor doi, a sunat la 112, puțin după ora 10:00 sesizând că  bărbatul, de 40 de ani, și-a înjunghiat  concubina, de 39 de ani, cu un cuțit în zona pieptului.

 

Speriat de starea femeii lui, disperat, bărbatul s-a înjunghiat de mai multe, provocându-și răni. La fața locului au ajuns rapid echipaje medicale de la Ambulanță care au transportat răniții la Spitalul Județean Constanța. “Ambii soți prezintă plăgi la nivelul toracelui, în zona inimii. Ea este în sala de operație, iar el, conștient, la investigații”, potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, Claudia Tatarici.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Cei doi răniți, părinții unei fete de 15 ani și ai unui băiat de 11 ani, s-ar fi certat încă de sâmbătă, când fiica cea mare ar fi dispărut de acasă. Nu era prima dată când adolescenta părăsea domiciliul.  În luna octombrie, fata împlinește 16 ani. Tatăl ei, care seara trecută ar fi fost băut, și-ar fi învinovățit soția de dispariția fetei lor. Astăzi dimineață scandalul  are reizbucnit, sfârșindu-se la spital.