SC Romaqua SA a pierdut în primă instanţă peste 3.000 de metri pătraţi de teren al fostei fabrici Comchim, în favoarea urmaşilor moşierului Nestor Cincu (foto), expropriaţi de comunişti.
Gheorghe Leonida Gussi, Nestor Cincu şi Tatiana Apostolescu au revendicat terenurile fostului Conac Cincu din comuna Munteni, iar Tribunalul Bucureşti le-a dat câştig de cauză în data de 6 octombrie 2015. Reprezentanţii Romaqua au contestat decizia, iar ultimul cuvânt îl au magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Pe terenul de peste 3.000 de metri pătraţi este amplasată şi fosta cramă a moşiei pe o suprafaţă de mai bine de 2.000 de metri pătraţi. Împotriva deciziei au făcut apel atât SC Romaqua SA, cât şi moştenitorii lui Anton Cincu,fiul moşierului Nestor Cincu, ultimii arătând că proprietatea autorului lor se întindea pe aproape 60.000 de metri pătraţi. „În fapt, suntem proprietarii silozului şi a imobilelor anexe astfel cum am arătat la punctele 1-7 (...) ale lui Cincu Nestor, defunctul nostru bunic şi moştenite de părinţii noştri. În anul 1945, prin exces de zel al organelor locale în aplicarea Legii 187/1945 pentru reforma agrară, se prevedea exproprierea de terenuri agricole pentru împroprietărirea ţăranilor. (...) După anul 1994, din dorinţa privatizării bunurilor statului (tot prin exces de zel) s-a privatizat şi Comchim SA care deţinea bunurile noastre imobile care (...) au intrat în administraţia statului fără titlu legal, iar în timp au fost tratate ca proprietăţi, omiţându-se la privatizare verificarea legalităţii provenienţei lor”, scriu moştenitorii în cererea de revendicare.
Acuzat de colaborare cu naziștii
Pentru a-i naționaliza întreaga avere, autoritățile regimului comunist l-au acuzat în 1945 pe Anton Cincu de colaborare cu naziștii. Șaptezeci de ani mai târziu, magistrații au analizat cauza inclusiv sub acest aspect și au decis că acuzațiile sunt fără temei. „Legea 187/1945 prevede exproprierea în vederea reformei agrare prin împroprietărirea unor categorii de cetățeni a moșiilor persoanelor fizice ce dețineau terenuri mai mari de 50 ha precum și în totalitate pentru cei care au colaborat cu Germania hitleristă. Deși în raportul informativ din 06.06.1945 se face mențiunea că Anton Cincu ar fi avut activitate fascistă și a părăsit conacul, aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză pentru a se aprecia asupra legalității exproprierii din acest motiv”, rețin magistrații Tribunalului București.
SC Romaqua SA a atacat decizia la instanța ierarhic superioară, iar următorul termen se va judeca pe 22 iunie. „Potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 10.11.2000 SC Romaqua Group SA și SC Comchim SA erau două persoane juridice (societăți comerciale) distincte, care au fuzionat abia la data de 21.02.2008. Imobilele se aflau în proprietatea Comchim la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, care le-a dobândit potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 1226/1994 emis în temeiul prevederilor Legii 15/1990 și HG 794/92. Potrivit HG 1213/1990, «Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate»”, scriu în motivele de apel reprezentanții Romaqua. Pe lista societăților comerciale înființate în baza Legii 15/1990 se află 154 de nume, printre care, la poziția 142 se află și Comchim.
Și moștenitorii lui Anton Cincu au făcut apel și cer întreaga moșie a autorului lor. Dintr-un proces-verbal din data de 01.03.1949 prin care s-a realizat predarea/primirea de către Pimăria Munteni a bunurilor mobile și imobile ale lui Anton Cincu de la Direcția Gospodăriei de Stat, rezultă că moșia acestuia era de 60.000 de metri pătrați din care pe aproape 6.000 se aflau construcții.
În anul 1894 moşierul Nestor Cincu moare rămânând ca moştenitori patru copii: Smaranda Dr. Sculei, Maria Boldur Epureanu, Constantin Milea fost director al ziarului ,,Dimineaţa” şi Anton Cincu, moşiile fiind împărţite între ei. Nestor Cincu a fost un politician conservator, prieten apropiat al lui Take Ionescu.
Decizia Tribunalului București
Obligă pârâta SC Romaqua Group SA să emită dispoziţie de restituire în natură reclamanţilor pentru următoarele clădiri, astfel cum acestea au fost evidenţiate în raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie:
- Clădirea C1 –Depozit – fost cramă în suprafaţă de 2.107 mp;
- Clădire C2 –Depozit- fost siloz sistematic- în suprafaţă de 811 mp;
- Clădire C6 -Birouri –fost clădire pentru personalul angajat-în suprafaţă de 241;
- Construcţia C8 -rezervor subteran combustibil-în suprafaţă de 36 mp;
- Construcţia C12 –fântână de apă în suprafaţă de 3 mp;
- Construcţia C13 –fântână de apă în suprafaţă de 1 mp;
- Terenul aferent situat sub aceste clădiri şi construcţii în suprafaţă de 3.199 mp