Satu Mare. Românul împușcat de polițiștii indonezieni, îngropat cu aplauze

Satu Mare. Românul împușcat de polițiștii indonezieni, îngropat cu aplauze

La mijlocul lunii noiembrie, o știre din care rezulta că un român, membru al unei rețele de clonare de carduri, a fost împușcat de polițiștii din Indonezia, după ce a fost somat să se oprească.

Despre Vasile Solomeș se spune că făcea parte dintr-o rețea care se ocupa cu clonarea cardurilor. El și cu încă un român au fost filați de polițiștii indonezieni în timp ce montau aparatură de copiere a datelor, pe un bancomat, folosind apoi carduri clonate. La scurt timp după ce au terminat de montat un aparat de skimming, polițiștii le-au cerut celor doi să se oprească, dar Solomeș a luat-o la fugă, fiind împușcat mortal.

După o procedură consulară între România și Indonezia, statul asiatic a fost de acord cu repatrierea cadavrului lui Solomeș. Acesta a ajuns în România într-un sicriu de plumb, după care medicii legiști în Satu Mare au efectuat o autopsie, care a stabilit că decesul a survenit ca urmare a leziunilor produse de multiplele gloanțe trase de polițiști.

Slujba religioasă a fost făcută la domiciliul lui Solomeș din satu Târșolț, județul Satu Mare, în prezența a 400 de oameni, de un sobor compus din ptru preoți. Unul dintre aceștia a venit chiar de la Paris, acolo unde familia lui Solomeș lucrează, fiind un apropiat al acesteia. La finalul slujbei, cortegiul funerar s-a îndreptat spre cimitir iar în momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, cei prezenți au aplaudat frenetic.

Ne puteți urmări și pe Google News

După slujbă, familia lui Solomeș a spus că Vasile nu s-ar fi opus arestării și autopsia a scos la iveală mai multe urme de gloanțe la nivelul capului și a toracelui, fapt ce atestă că s-a tras în plin, fiind vorba despre o execuție.

Cine a fost Solomeș?

Vasile Solomeș, în vârstă de 30 de ani, din comuna Târșolț, județul Satu Mare, a fost împușcat de polițiștii din Jakarta în data de 13 noiembrie 2019, după ce, susțin autoritățile indoneziene, ar fi încercat să îi sustragă pistolul unui agent, atunci când a fost surprins lângă un bancomat. Celălalt român, un anume Cristea, este originar din Craiova.

Din datele furnizate de polițiștii indonezieni, cei doi români instalau dispozitive tip skimming cu ajutorul cărora au copiat datele clienților de la bancomate.

Vasile Solomeș are antecedente penale fiind acuzat pentru același tip de fraude și în SUA. În SUA a acționat și gruparea lui Florian Tudor, zis „Rechinul”, liderul grupării care a furat zeci de milioane de dolari din conturile turiștilor care frecventează celebre stațiuni de lux din Mexic.Unul dintre oamenii lui, Sorin Velcu, a fost arestat, în Indonezia, pe 19 martie 2019, alături de alți patru români, pentru clonare de carduri și furt din conturile clienților.