Satu Mare. Răsturnare de situație în cazul crimei de la Satu Mare. Romii din Ungaria au fost eliberați

Satu Mare. Răsturnare de situație în cazul crimei de la Satu Mare. Romii din Ungaria au fost eliberați

Cei doi cetățeni maghiari, reținuți în cursul serii de marți, ca potențiali autori ai duble crime din localitatea Bârsău, au fost eliberați.

Informația a fost confirmată pentru Evenimentul Zilei de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, procurorul Anda Carmen Mărășescu. ”Deocamdată cercetările sunt în derulare. Infracțiunea de omor calificat nu are încă un autor identificat. Există un cerc de suspecți și se încearcă tragerea la răspundere a persoanei vinovate. Dacă existau probe directe care să ducă la acuzarea unei persoane, cu siguranță acea persoană ar fi fost acuzată”, a precizat prim procurorul Mărășescu.

Surse judiciare susțin că anchetatorii au indicii clare care duc la ipoteza că făptașul ar fi altă persoană decât cele două persoane din Ungaria, de etnie romă, despre care s-a spus că ar fi intrat în casa victimei, pentru a-i vinde acesteia o plapumă, după care ar fi comis dubla crimă. ”Persoanele cu cetățenie romă nici măcar nu au fost reținute. Avem indicii clare care ne duc la ideea că autorul ar fi o altă persoană”, a spus procurorul Marius Iancu, de la Parchetul Satu Mare.

Marți seara, două femei din satul Bârsău, județul Satu Mare au fost găsite decedate, în locuința uneia dintre ele cu multiple urme de violență. “Erau ca două surori. Se înțelegeau foarte bine. Cred că au urmărit să ia mai mulți bani de la dânsele. În timp ce s-au dus să le aducă banii, probabil a lovit-o pe sora mea, că ea este pe jos și peste este vecina, acoperită cu plapuma”, a declarat PresaSm.ro, cumnatul uneia dintre femei.

Ne puteți urmări și pe Google News

La fața locului, anchetatorii au adus un câine de urmă de la IPJ Maramureș, care a condus echipele de cercetare la casa unui alt localnic. Acest imobil este percheziționat în prezent.

Ceva e putred la Bârsău

Sursele judiciare mai spun că planul de acțiune al anchetei a fost modificat în funcție de probele noi apărute. ”Unul dintre romii care vindeau pături a declarat că a mers să-și vândă produsele acasă la una dintre victime. I-a vândut trei pături, după care a întrebat-o dacă nu vrea să cumpere și un covor. Femeia a refuzat și le-a spus celor doi că o vecină dorește să cumpere covorul. Așa că toți trei au mers la casa vecinei, unde a intrat doar femeia. Unul dintre romi a stat în mașină și altul a așteptat în fața casei. Sunt mai multe declarații în acest sens ale unor martori care i-au văzut. După aproximativ 20 de minute, vânzătorul care aștepta a mers acasă la soțul victimei să își ceară banii pe cele trei pături, despre care se spune că ar fi costat 300 de lei. Este foarte posibil ca femeia care a mers la vecina ei să fi dat peste o crimă în derulare și să fi fost ucisă și ea, pentru a se ascunde probe”, spune un polițist din Satu Mare.

Din declarația dată de cei doi romi, rezultă că, la un moment dat, în fața casei unde a avut loc crima s-au adunat mai mulți săteni, care au început să bată insistent la ușă, aceasta fiind închisă cu cheia.

Și mai ciudat este faptul că, la scurt timp după producerea celor două crime, soțul femeii pomenit de cetățeanul maghiar, declara public că persoana în cauză i-ar fi cerut suma de 500 de lei, pentru o plapumă, și nu trei pături, și că nu a vrut să îi dea banii. ”Soția a venit cu dânșii la o vecină să îi arate dacă nu vrea să cumpere și ea, și nu s-a mai întors altu’ acasă. Au venit la mine să le mai dau bani, zicând că plapuma o rămas la ei în casă și eu nu i-am dat banii. Am zis să vin cu ei să intru în casă să văd că ce fac în casă de nu vreau să iasă afară. Pe când am venit aici, am încercat să intru în casă, dar toate ușile erau încuiate. […] Până la urmă au zis să le mai dau 500 de lei că rămâne plapuma la noi și le-am dat și am pleca”, a declarat bărbatul pentru presasm.ro.