Sate unde nu au ajuns niciodată salvarea sau pompierii

Locuiesc la 25 de kilometri de Craiova, dar sunt rupţi de lumea civilizată. Drumurile de acces către mai multe sate din Dolj nu sunt nici măcar pietruite, nici vorbă de asfalt. Salvarea sau pompierii n-au ajuns niciodată în aceste sate. Deşi au cerut ajutorul autorităţilor, problema este pasată dintr-o parte în alta. Singurul utilaj care poate să ajungă în satele fără cale de acces este tractorul Primăriei Predeşti.

Ironic, dar primitor. Aşa ne întâmpină un localnic din satul Bucicani, bucuros de oaspeţi. Omul n-a mai văzut demult străini în sat. Nici nu e de mirare, când singurul mod de acces este cu tractorul peste câmp. Aşa a ajuns şi echipa Digi 24 Craiova. Salvarea n-a ajuns niciodată în sat. Oamenii care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost duşi pe braţe şi apoi cu tractorul până în centrul localităţii, relatează Digi24. 

Şi în satul Predeştii Vechi situaţia este la fel. Localnicii recunosc că nu au mai fost în comună, adică la 7 km distanţă, din toamnă, pentru că nu au avut cum să ajungă. Disperaţi, oamenii au făcut zeci de demersuri la autorităţi, dar situaţia nu s-a schimbat cu nimic.

Autorităţile locale susţin însă, că la rectificarea bugetară de anul trecut suma primită pentru reabilitarea drumurilor comunale este infimă. "Anul trecut, la rectificarea de buget am primit 3.000 de lei, o sumă foarte mică. Ce puteţi să faceţi cu aceşti bani? Cu aceşti bani nu putem face nimic. Chiar nu ne ajung nici pentru studiul de fezabilitate pentru drumul comunal", a spus Florian Şerban, primarul localităţii Predeşti.

Satele Bucicani şi Predeştii Mici fac parte din comuna Predeşti, vecină cu oraşul Craiova. În cele 2 sate mai locuiesc doar 30 de familii, din aproape 100 cât erau odată. Restul s-au mutat în satul de centru sau au plecat la copii, în oraş.