Înainte ca parlamentul să decidă dacă rămâne sau nu în funcţie, directorul general al televiziunii publice, Alexandru Sassu, face o ofertă de nerefuzat aleşilor: transmiterea în direct a lucrărilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Propunerea, care a fost oficializată printr-o scrisoare transmisă conducerii Camerei Deputaţilor, vine în contextul în care parlamentul va analiza, la jumătatea lui aprilie, raportul de activitate al TVR, o respingere a acestuia echivalând cu demiterea lui Sassu. „În spiritul misiunii de serviciu public, pentru buna informare a ce tăţenilor asupra activităţii Parlamentului României, Societatea Română de Televiziune este pregatită să difuzeze în direct lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor”, afirmă Sassu, în scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei, Roberta Anastase.
Conducerea Camerei a accep tat oferta şi a decis să-i mandateze pe Roberta Anastase (PDL) şi pe vicepre şedintele Bogdan Olteanu (PNL) să poarte negocierile cu televiziunea publi că. „Suntem interesaţi care sunt costurile pe care le implică proiectul, transmisia, dar şi dacă televiziunea intenţionează să transmită doar lucrările plenurilor sau şi şedinţele comisiilor”, a sintetizat secretarul Camerei, Dumitru Pardău (PDL), mandatul echipei de negociatori. Pe de altă parte, surse din Biroul Permanent afirmau, ieri, că parlamentarii nu vor plăti pentru serviciile lui Sassu. Poruncile politicienilor Subiectul îi frământă de mai multă vreme pe politicieni. Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a propus, în februarie, ca îmbunătăţirea imaginii parlamentarilor să se facă cu banii şi logistica TVR. „Să facă treabă aici pentru aleşi şi să facă studioul pe banii lor, să prezinte activitatea din parlament aşa cum dorim noi, pentru că, până la urmă, este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii”, a spus Preda. Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a exprimat, pe 9 martie, dorinţa ca anumite activităţi ale acestei Camere să fie transmise de TVR.