Șase preoți au cântat la căpătâi lui Dan Condrea | Dosarul Hexi Pharma

Șase preoți au cântat la căpătâi lui Dan Condrea | Dosarul Hexi Pharma

Mai puțin de 100 de oameni l-au condus pe patronul de la Hexi Pharma pe ultimul drum. O dronă a tulburat înmormântarea și o femeie a leșinat

Slujba de îngropăciune a răposatului patron al Hexi Pharma, din capela cimitirului Sfânta Vineri, de pe Calea Griviței, din Capitală, a durat o oră și 20 de minute. Cei care l-au „însoțit”, la propriu, pe ultimul drum, adică un bătrân de 81 de ani și altul, de numai 60 – alături de care a fost privegheat peste noapte, au beneficiat de o cântare preoțească de numai 20-25 de minute. Iar Dan Condrea a avut parte, postum, de o slujbă împărătească unde, pe lângă preot, i-au mai cântat „Aleluia” alți cinci diaconi. Cele mai multe dintre coroanele de flori aveau însemne laconice, fiind semnate: „Colegii”, fără alte elemente de identificare. Evident, era vorba de colegi de la facultatea de medicină, de cei din firma pe care a condus-o și de parteneri de afaceri. Multe lacrimi n-au curs nici în capelă, nici în fața criptei, placată cu marmură neagră, în care doctorul Condrea a fost condus pe ultimul său drum, de pe lumea aceasta, de circa 80-90 de persoane. În acel mormânt, Dan Condrea s-a reîntâlnit cu părinții săi, Virgil și Constanța morți anii trecuți.

FOTO;Agenții de pază de la Cimitirul Sfânta Vineri au vegheat, mai abitir ca SRI-ul, ca ultimul drum al lui Dan Condrea să fi e lipsit de accidente

Ne puteți urmări și pe Google News

Lacrimi puține, lumânări la fel și o femeie leșinată

La priveghi a fost tot timpul prezentă doar a doua sa soție, Uliana Ochiniciuc, cu care s-a căsătorit în 2012, originară din Ungheni, Republica Moldova, și rude din partea ei. Mai exact, frații gemeni ai moldovencei de peste Prut. Nici prima nevastă și nici cei doi copii ai săi, Magdalena – de zece ani și David – de patru ani, nu au participat la funeralii. Greu de estimat câți dintre ei erau apropiați sau rude.

Cert este că nici lumânări n-au ars prea multe și nici lacrimi n-au curs, cum ar fi fost de așteptat pentru un om mort așa de tânăr, la numai 41 de ani, pe deasupra plin de bani. O singură femeie a leșinat și a căzut, după ce a ieșit din capela mortuară tușind, semn că aerul nu era prea respirabil în interiorul lăcașului de cult. Paradoxal, deși mulți dintre cei prezenți la înmormântare erau medici, cei care au ajutat-o să se ridice și să o panseze, întrucât se rănise la cap, au fost ziariștii și angajații firmei de pază a cimitirului.

Sicriu de minim 2.500 de euro

După slujba din capelă, soacra lui Condrea a ieșit afară și i-a rugat pe bărbații prezenți să care sicriul pe brațe: „Nu se poate să-l ducem pe Dan cu căruciorul!”. Pe loc, mai mulți tineri s-au conformat. Patru dintre ei aveau niște fețe fioroase, cu ochelari de soare și rași pe cefele late. Sicriul, unul de tip Boston, american, cu dublă deschidere a capacului, dintr-un lemn scump, costă în magazinele de pompe funebre minim 2.500 de euro. Cadavrul nu a fost expus public, copârșeul fiind închis. La final, după ce Dan Condrea a fost escortat la groapă, de apropiații și rudele sale din partea soției, în timp ce preotul și cei cinci diaconi îi cântau „Veșnica pomenire”, o dronă – cel mai probabil a unor paparazzi – a survolat zona și, cu bâzâitul său, a tulburat asistența.

Unul dintre curioșii de serviciu de la înmormântările din cimitirul Sf. Vineri, un domn de vârsta a treia a conchis hâtru: „Păcat de el. Băiat tânăr. Dumnezeu să-l odihnească și să-l dilueze în pace!”

SRI: Hexi Pharma nu e „un caz de securitate națională”

În răspunsul oficial al SRI adresat Comisiei parlamentare de control al SRI, la solicitarea acesteia, se spune că Hexi Pharma nu este „caz de securitate naţională”. Mai mult, SRI precizează că Dan Condrea şi reprezentanţii firmei nu au fost supravegheaţi, nu au făcut obiectul unor mandate de securitate naţională sau măsuri de supraveghere operativă, a precizat preşedintele Comisiei, Georgian Pop. „Compania Hexi Pharma sau reprezentanţi ai acesteia nu au constituit, în sine, «un caz de securitate naţională». În speţa Hexi Pharma şi în cazul particular al domnului Condrea nu au fost întrunite condiţiile care să fundamenteze juridic o astfel de solicitare, în condiţiile în care o astfel de solicitare implică restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi fundamentale. În concluzie, în urma Controlului realizat de Comisie, a rezultat că, în cazul Hexi Pharma, nici compania şi nici persoanele menţionate în solicitarea Comisiei nu au făcut obiectul unor mandate de securitate naţională sau măsuri de supraveghere operativă”, se arata în comunicatul de presă al SRI. În schimb, se pare că inspectorii Antifraudă bănuiesc alte legături „ciudate” între firma Hexi Pharma şi firma Asesoft, care i-a aparţinut lui Sebastian Ghiţă.

Legătură suspectă între Asesoft şi Hexi Pharma

Potrivit stiripesurse.ro, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă cercetează posibilele legături între compania Hexi Pharma şi Asesoft, fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă, care este şi membru al Comisiei parlamentare de control al SRI.

„Începând de ieri, Inspectorul General al Antifraudă, domnul Voinescu , a ordonat controlarea firmelor din grupul Asesoft pentru a descoperi relaţiile economice dintre Asesoft şi Hexi Pharma. Dacă îşi închipuie că în felul acesta eu nu voi mai avea poziţii publice, se înşală amarnic. Eu n-am avut nici o legătură cu Dan Condrea şi Hexi Pharma”, a declarat Sebastian Ghiţă pentru stiripesurse.ro Ultimele informaţii din ancheta dosarului morţii lui Dan Condrea arată că acesta s-ar fi aflat la Ploieşti în ziua accidentului în care şi-a pierdut viaţa. Sebastian Ghiţă se arată revoltat după ce SRI a spus public că dilurea dezinfectanţilor şi distribuţia lor în foarte multe spitale din România, nu ţine de siguranţa naţională, motiv pentru care a decis să nu se implice. (Gabriel Dinescu)