Şase ofiţeri de la Poliţia de Frontieră, cercetaţi pentru nereguli

Verificările dispuse de Poliţia de Frontieră la Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu şi Borş după aglomeraşia care a dat peste cap circulaţia între 20 şi 24 februarie au condus la sancţionarea şi atenţionarea a 18 ofiţeri.

În urma finalizării verificărilor la punctele de trecere a frontierei Borş şi Giurgiu, şase ofiţeri cu funcţii de conducerevor fi cercetaţi prealabil pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici. Printre ei se numără: un adjunct şef inspectorat teritorial, un şef sector, un şef de punct, doi adjuncţi şef sector şi un ofiter aflat la comanda punctului.

Alţi 12 ofiţeri cu funcţii de conducere sau cu atribuţii de comunicare au fost atenţionaţi cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice.

Săptămâna trecută, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor şef de poliţie Ioan Buda, a dispus Serviciului Control din cadrul I.G.P.F. efectuarea, în regim de urgenţă, a unor verificări la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. Măsura a avut drept scop verificarea modalităţii de gestionare a acţiunilor de verificare a transporturilor de mărfuri prin P.T.F. Giurgiu şi P.T.F. Borş, declanşate pentru combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale. De asemenea, a fost evaluat modul prin care conducerea celor două structuri ale Poliţiei de Frontieră a coordonat resursele umane şi logistice, în vederea aplicării măsurilor necesare pentru evitarea aglomerărilor şi pentru fluidizarea traficului, precum şi modul în care şi-au făcut treaba toţi lucrătorii din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră (PF). În urma finalizării verificărilor efectuate de ofiţeri specializaţi ai Serviciului Control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.), a fost constatată coordonarea superficială, de către unii ofiţeri cu funcţii de conducere, a activităţilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei în perioada 20-24.02.2012. De asemenea, s-a stabilit că, în perioada analizată, nu au fost dispuse măsuri eficiente pentru fluidizarea traficului prin cele două puncte de frontieră. Timpii mari de aşteptare la controlul de frontieră au fost generaţi de slaba gestionare a problematicii de organizare managerială şi de implicarea superficială a factorilor de conducere din cadrul celor două structuri în dispunerea unor măsuri necesare să preîntimpine blocarea traficului rutier de marfă. Ancheta  Ca urmare a celor constatate, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus cercetarea prealabilă, pentru „neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici” a următorilor ofiţeri cu funcţii de conducere:

-  adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea

- adjunctul şefului Sectorului P.F. Borş şeful Sectorului P.F. Giurgiu

- adjunct al şefului Sectorului P.F. Giurgiu

- şeful Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Giurgiu

- un ofiţer aflat la comanda P.T.F. Giurgiu

Totodată, 12 ofiţeri cu funcţii de conducere, de execuţie sau cu atribuţii de comunicare publică din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Oradea au fost atenţionaţi, fiind dispuse măsurile necesare pentru eliminarea disfunctionalităţilor constatate şi eficientizarea activităţilor.