Șase foști manageri ai Spitalului din Piatra Neamț sunt urmăriți penal după tragedia din 2020. Asistentele care au aprins candela, parte din dosar

Șase foști manageri ai Spitalului din Piatra Neamț sunt urmăriți penal după tragedia din 2020. Asistentele care au aprins candela, parte din dosar sursa: arhivă EVZ

Procurorii au stabilit ce persoane sunt aflate sub urmărire penală după tragedia ce a avut loc, anul trecut, la Spitalul din Piatra Neamț.

Managerii Spitalului de Urgență de la Piatra Neamț sunt urmăriți penal în dosarul incendiului din secția ATI, în urma căruia au murit nouă pacienți. Sunt urmărite penal și două asistente, acuzate că au lăsat aprinsă o lumânare. Tragicul eveniment a avut loc la data de 20 noiembrie.

Două asistente sunt acuzate de omor din culpă

Șase persoane care s-au aflat la conducerea spitalului, în diferite perioade de timp, sunt urmărite penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

„Din cercetări a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de manageri interimari ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în perioada 31 martie 2020 - 17 noiembrie 2020, în contextul epidemiei COVID şi declarării unităţii sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin faptul că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în categoria spitalelor suport COVID 19.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această schimbare a inclus adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi. Suspecții nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.

„Lumânarea ar fi fost sursa incendiului”

De asemenea, sunt urmărite penal două asistente pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată și nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În ziua de 14 noiembrie 2020, în timp ce se aflau în salonul 240 al Secției ATI în care acordau îngrijiri bolnavilor Covid-19, asistentele ar fi aprins și lăsat nesupravegheată o candelă.

Lumânarea ar fi fost sursa incendiului din salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.

Continuă urmărirea penală față de o persoană fizică pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, și distrugere din culpă în formă calificată, „constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de medic şef al Secţiei ATI, nu ar fi luat măsuri de procedurare a unor activități apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale.

Acuzații pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

- nu a luat măsuri de procedurare a unor activități, apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale”, se precizează în comunicatul parchetului.”

Procurorii au mai spus că șeful Secţiei ATI și un alt medic sunt urmăriți penal pentru că ar fi „îngreunat urmărirea penală” prin faptul că „ar fi întocmit și subscris o adresa din data de 18.06.2021, care conține mențiuni false privind îngrijirile acordate pacienților în timpul manifestării incendiului. Această adresă au folosit-o prin transmiterea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamț, unde a fost avută în vedere la efectuarea lucrărilor medico-legale privind decesul a două persoane.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este urmărit penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă în formă calificată. Spitalul este acuzat că:

- nu a realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-a produs la nominalizarea sa în categoria spitalelor suport COVID 19 şi adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi, şi nu a stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii.