Sărutatul, interzis la gară

Conducerea unei gări din Marea Britanie a declarat „sărutatul interzis”, după ce s-a constatat că îmbrățișările și manifestările de afecțiune de la despărțire produc întârzieri ale traficului.

În acest sens, reprezentanții gării au inventat și un semn: o pereche sărutându-se, încadrată de semnul convențional ”interzis”.

Singurele gesturi care le sunt permise pasagerilor la despărțire sunt strângerile de mână, însă, și acestea numai în afara peronului.

”Dacă îndrăgostiții insistă să se sărute, vor trebui să o facă în perimetrul special desemnat în acest sens”, au declarat reprezentanții gării Warrington Bank Quay, citați de publicația Daily Mail.

Prima zonă destinată săruturilor a fost înființată în anii 1950, în America, pentru soțiile care își petreceau soții ce se duceau la serviciu. Însă, primul panou cu ”Sărutatul interzis” a apărut în anul 1979 în orașul Deerfield, în apropiere de Chicago.