PARIS. Preşedintele Nicolas Sarkozy, poreclit de francezi „preşedintele bling-bling“ din cauza pasiunii sale pentru lucrurile scumpe şi strălucitoare, a reuşit să dea, încă o dată, motive de comentarii ironice presei din Hexagon, după ce a fost prezentat însuşindu-şi un stilou, în timpul vizitei la Bucureşti. VIDEO
Canal+ a prezentat imagini din timpul semnării parteneriatului strategic de la Bucureşti, în timpul căreia, liderul francez a fost atras, irezistibil, de un stilou. Sarkozy studiază mai întâi obiectul de scris, după care îl pune pe masă. După un moment însă, îl ia din nou în mână pentru a-l privi şi, în final, îl bagă în buzunar, după ce îi cere permisiunea lui Traian Băsescu. Pentru francezi, expresia „bling-bling“ provenită din jargonul rap american caracterizează opulenţa de gusturi îndoielnice a noilor îmbogăţiţi.