Giving Tuesday (marțea dăruirii) se întâmplă pentru al doilea an consecutiv în România, la Timișoara. Trei companii timișorene achiziționează, entru Spitalul Clinc de Urgență Județean din oraș un aparat profesional pentru testul sudorii, esențial în depistarea fibrozei chistice.
Campania își propune să prelungească speranța de viață a copiilor suspecți de fibroză chistică, și totodată să conștientizeze comunitatea locală cu privire la importanța contribuțiilor caritabile și a voluntariatului. „Când am auzit despre mișcarea Giving Tuesday din Statele Unite, ni s-a părut o idee extraordinară care ar merita împărtășită și de societatea din România. Este o ocazie ca fiecare dintre noi să-și ia timp pentru a se gândi la ceilalți. Credem într-o lume mai bună pe care ne-o putem construi singuri”, spune Florin Cornianu, co-fondator al 123ContactForm. Mișcarea internațională Giving Tuesday este celebrată și în acest an în România la inițiativa 123ContactForm, care a organizat și ediția inaugurală din 2013. „Mucoviscidoza sau fibroza chistică este o boală rară, dar cei care, cu demnitate, o poartă au nevoi dintre cele mai mari. Și acestea încep cu un diagnostic precoce, pentru care este nevoie de aparate performante. Un diagnostic precoce reprezintă o verigă importantă, decisivă, în asigurarea calității vieții acestor bolnavi”, a declarat prof. dr. Liviu Laurențiu Pop, președinte ANRMv.