Prima reacție a Mariei Șarapova, după ce i-a fost interzisă participarea la Roland Garros

Prima reacție a Mariei Șarapova, după ce i-a fost interzisă participarea la Roland Garros

Revenită de trei săptămâni în circuitul WTA, după suspendarea de 15 luni pentru dopaj, Maria Șarapova s-a lovit de refuzul organizatorilor turneului de Mare Șlem parizian de a-i oferi un wild-card.

Până acum, de la revenirea în circuit, tenismena rusoaică (30 de ani / locul 211 WTA) a putut participa în cadrul turneelor de la Stuttgart și Madrid. „Masha” a spus pas competiției de la Roma, iar din acest motiv a ratat și prezența pe tabloul principal de la Wimbledon.

Doar că, rusoaica s-a retras de la Roma, din turul doi, imediat după ce a aflat că organizatorii turneului de la Roland Garros (printre care și Federația Franceză de Tenis - FFT) au refuzat să-i acorde un wild-card pentru a fi prezentă pe zgura marii întrecerei de la Paris. „Nu pot să-i acord un wild-card. Ea a câştigat două titluri aici pe meritul ei. Dacă se poate oferi un wild-card când revii după o accidentare, acest lucru nu este valabil când e vorba de dopaj. Ţine doar de Maria să găsească puterea de a câştiga din nou titluri majore”, a declarat preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli.

Dublă campioană la French Open, în 2012 și 2014, Șarapova a reacționat în acest sens. „Dacă de asta e nevoie pentru a mă ridica din nou, atunci sunt pregătită în fiecare zi. Niciun cuvânt, joc sau acţiune nu mă vor opri vreodată să-mi îndeplinesc visele. Şi am multe”, a fost mesajul postat de tenismena din Rusia, pe Twitter.

Ne puteți urmări și pe Google News