Cei şapte agenți ai Poliției Rutiere Reghin, urmăriți penal pentru infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate în formă continuată au fost arestaţi preventiv pentru 30 e zile, a decis Tribunalul Mureş.
Șase dintre polițiști au fost arestați preventiv pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate în formă continuată, iar unul pentru luare de mită, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual, toate în formă continuată, informează Agerpres.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș i-a reținut, în urmă cu o zi, pe cei șapte agenți de poliție, ocazie cu care a pus în mișcare acțiunea de urmărire penală împotriva acestora.
În data de 18 aprilie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) — Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au efectuat 11 percheziții, dintre care una la sediul Poliției Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicității la acea dată de DGA-SJA Mureș, în cauză erau vizați șapte agenți de poliție din cadrul Biroului de Poliție Rutieră, asupra cărora exista suspiciunea că, din 2015 și până în prezent, ar fi pretins și primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.