Săptămâna nebună a politicienilor

Vacanța politică nu liniștește spiritele. Politicienii sunt la fel de războinici ca de obicei. Premierul Victor Ponta se luptă cu Traian Băsescu, dar acesta are o răfuială cu Avocatul Poporului. Dorin Florea se teme că Iohannis se molipsește prea ușor de limbariță. Singurul care nu vede cuțite este Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta, după vizita în Afganistan: „Dacă i-am convins și pe talibani să tragă cu racheta și pe americani să tragă alarma înseamnă că sunt foarte bun.”

Victor Ponta, după ce a anunțat că va candida la prezidențiale: „Proiectul meu personal era acela de a rămâne prim-ministru până în 2016, dar în acelaşi timp am învăţat că un prim-ministru, dacă stă toată ziua şi în loc să-şi folosească toată energia şi inteligenţa şi dorinţa de a face lucruri bune pentru ţară se luptă cu preşedintele ţării, e o pierdere pentru România”.

Președintele României, Traian Băsescu: „Domnul Ciorbea este cel mai fericit Avocat al Poporului de la Revoluţie, i s-a mărit bugetul, i s-au creat facilităţi să cheltuiască atât cât are nevoie şi veţi vedea că marele fost sindicalist Ciorbea va fi un Avocat al Poporului docil”

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea: „Am mai auzit că se va juca la CExN cu cuţitele pe masă. Toţi colegii care au intrat la discuţii azi nu aveau niciun cuţit”.

Titi Holban, deputat UNPR, la votul din plen privind încuviințarea arestării sale: „De votul dumneavoastră depind cariera şi soarta mea ca om. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizaţi această situaţie omeneşte sau chiar dumnezeieşte, aşa cum ne învaţă domnul Hristos, când ne spune «atunci când îţi judeci aproapele pune-te în locul lui şi judecă cum tu ai fi în aceeaşi situaţie»”.

Dorin Florea, primvicepreședinte PDL: „Nu e un pas uriaş spre eşecul fuziunii, nu, ci o mâncărime la limbă, care, din păcate, l-a cuprins şi pe Iohannis. Iohannis era rezervat până acum, discuta puţin şi la obiect, acum sigur că probabil statul mai mult de cinci ore sau de 12 ore alături de colegii din partid s-a molipsit de limbariţă, cum zic ardelenii, adică s-a grăbit.”