Odată cu reluarea activității judecătorilor, după perioada stării de urgență, Gigi Becali, finanțatorul FCSB a intrat în „ringul” justiției unde are trei procese în doar o săptămână.
Înainte să-și ia locul în loja de pe Arena Națională, Gigi Becali trebuie să se prezinte în fața magistraților ca martor, ca reclamant, dar și ca pârât. În cazul unuia, chiar DNA-ul a cerut audierea omului de afaceri ca martor, într-un dosar din Craiova lui Adrian Mititelu.
Într-unul dintre dosarele aflate pe rolul justiției, Gigi Becali are de luat peste jumătate de milion de euro.
Marea lovitură, după ani de lupte în instanță, este pe cale s-o dea într-un proces cu Primăria Municipiului București, de unde va avea de recuperat suma de 682.802 de euro.
„Stabileşte valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului la suma de 682.802 euro, în echivalent la data plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Ia act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată”, este soluția pe scurt a instanței.
Procesul a început în urmă cu 10 ani, împotriva statului român. Gigi Becali avea să câștige la primul termen 950.000 de euro despăgubiri pentru un teren pe care statul i l-a luat pentru construirea Pasajului Pipera. Becali a dat în judecată Primăria, nemulţumit de cuantumul mic al despăgubirilor pentru terenul expropriat, de 1.773 de metri pătraţi, amplasat pe Şoseaua Pipera.
Primăria Capitalei a stabilit să-I dea omului de afaceri suma de 68.000 de euro, adică aproximativ 38,35 de euro pentru un metru pătrat.
Nemulțumit, Becali a atacat hotărârea municipalității în instanță, iar acum este pe cale să câștige mai mult de jumătate de milion de euro.
În alt proces, Becali este citat de către DNA în care pionul principal este Adrian Mititelu. Acesta e acuzat de evaziune fiscală, după transferul lui Mihai Costea, în 2011, de la U Craiova la Steaua. Trecerea fotbalistului de la olteni la trupa lui Gigi a fost cu cântec. Lotul lui Mititelu se afla, atunci, sub sechestrul Fiscului. Astfel, pe 31 ianuarie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe drepturile federative de joc a 39 de jucători, care activau în baza unor contracte de muncă/convenții civile la Universitatea Craiova. Asta pentru că SC Fotbal Club U Craiova SA avea datorii la stat în valoare totală de 9.906.095 de lei, bani pe care Fiscul încerca să-i obțină prin executare silită.
Al treilea dosar aflat pe rol și pe care judecătorii trebuie să dea o rezoluție este în legătură cu situația de la Avicola Iași aflată în proprietatea finanțatorului FCSB,
Becali și alte nouă persoane au fost citați de către Tribunalul Iași într-un dosar de faliment. Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL i-a chemat pe aceștia în instanță, potrivit cancan.ro