Guvernul Marii Britanii se află în fața unei decizii cruciale. Fostul ministru şi negociator-şef pentru Brexit, David Davis, a cerut membrilor guvernului britanic să se răzvrătească împotriva acordului propus cu Uniunea Europeană în ceea ce privește termenul de plecare a Marii Britanii, informează AP.
Marți, premierul Theresa May va conduce şedinţa de guvern în care va fi discutată strategia pe care o va aplica miercuri la summitul european. Din cauză că negocierile cu UE bat pasul pe loc și că în interiorul Partidului Conservator britanic există tensiuni, unii vor un Brexit dur, alții unul ușor, oficialii din Executivul britanic cred că nu se va ajunge la un acord între Bruxelles şi Londra. Analiștii susțin că, în aceste condiții, vor începe răzbunările, respectiv expulzările cetățenilor europeni din Marea Britanie.
David Davis a scris, în Sunday Times, că planurile lui May pentru anumite relații continue cu UE, în cadrul planului "Checkers", sunt „complet inacceptabile" și trebuie oprite. Potrivit surselor AP, mai mulți miniștri ai cabinetului May au anunțat că demisionează. Theresa May a propus blocului comunitar să fie menţinute, la capitolul comerţului cu bunuri, relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere neagreată însă de blocul comunitar.
Preşedinta Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), care asigură în Camera Comunelor majoritatea conservatorilor premierului Theresa May, a spus că preferă un Brexit fără niciun acord, decât un acord prin care Irlanda de Nord să fie separată de restul Regatului Unit. Şi premierul May a afirmat în mod repetat că, în lipsa unei înţelegeri cu UE convenabile pentru ţara sa, ar opta pentru un Brexit fără niciun acord şi a exclus orice concesie care ar crea o delimitare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit. Davis și fostul secretar de externe, Boris Johnson, au demisionat din cabinet în această vară pentru a protesta față de planul lui May. Ambii au devenit adversari vocali ai planului ei, numindu-l o trădare a votului Brexit, care ar lăsa Marea Britanie într-o poziție slăbită.