Doliu la Șantierul Naval Constanța. Unul din cei mai cunoscuți directori

Doliu la Șantierul Naval Constanța. Unul din cei mai cunoscuți directori

Şantierul Naval Constanţa se află în doliu. Joi, Dumitru Fuiorea, unul dintre cei mai importanţi directori care au stat la cârma şantierului a decedat.

Trupul neînsufleţit se află depus la Casa Niculescu, vizavi de Cimitirul Central din municipiul Constanţa. Toţi care vor să depună o floare sau să aprindă o lumânare sunt aşteptaţi la casa mortuară, urmând ca duminică, la ora 12:00 să fie oficiată ceremonia de înmormântare. Dumitru Fuiorea avea 89 de ani şi s-a stins în urma unui infarct.

Contactat de către cotidianul ZIUA de Constanţa, actualul director SNC, Radu Rusen, este complet îndurerat şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate.

În cei peste 27 de ani de activitate, indiferent de funcția ocupată, șef serviciu Producție, inginer șef al S.N. Constanța sau director general, a contribuit continuu la dezvoltarea Șantierului Naval Constanța, dovedind înalte calități profesionale și morale. În timpul celor peste 18 ani în care a îndeplinit funcția de director general, a coordonat ca beneficiar dezvoltarea șantierului, în paralel cu construcția primelor nave de mare tonaj - mineralierele de 55.000 tdw și petrolierele de 150.000 tdw. 

Ne puteți urmări și pe Google News

”Va rămâne viu în memoria noastră ca o persoană bine-cunoscută și respectată în industria navală prin probitatea sa profesională și devotamentul arătat pentru dezvoltarea șantierului. În aceste momente triste, suntem alături de familia îndurerată și transmitem profunde condoleanțe. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-l primească alături de cei buni și să-l odihnească în liniște și pace!”, se arată  într-un comunicat al Șantierului Naval Constanța