Șantier la una din cele mai spectaculoase CASCADE din lume. Vizitatorii NU VOR MAI FI în pericol I FOTO

Șantier la una din cele mai spectaculoase CASCADE din lume. Vizitatorii NU VOR MAI FI în pericol I FOTO

Zona din jurul Cascadei Bigăr din Caraș Severin, considerată una dintre cele mai frumoase căderi de apă din lume, este în șantier. Lucrările au fost reluate luna aceasta, și trbuie terminate în câteva săptămâni. Mai mulți sponsori finanțează lucrăpri menite să securizeze traseele pe care ajungeau vizitatorii la cascadă. Pe de altă parte, noile investiții au menirea de a-I ține deoparte pe vandalii care, anul trecut, au ”atacat” frumusețea natural, scrijelindu-și numele pe stâncă.

Iniţiativa de a amenaja zona Cascadei Bigăr se înscrie în platforma După Noi, lansată de cea mai cunoscută companie de băututri răcoritoare. Proiectul, arată Reper24, a atras resurse și din partea  Administrației Parcului Național Cheile Nerei-Beușnita, dar și din partea firmei de construcție care efectuează lucrările.

Lucrările, demarcate anul trecut, presupun realizarea traseului pietonal  între parcare și intrarea în Parcul Național, de-a lungul DN 57B. Drumul  primește parapeți pe o lungime de 400 de metri. A fost realizată și o nouă trecere către Grota Bigăr, au fost montate panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare, locuri special de repaos pentru turiști.

După ce a fost catalogată de publicația online The World Geography drept ”cea mai frumoasă cascadă naturală din lume”, Cascada Bigăr a devenit cel mai important obiectiv touristic din județ. În timpul verii, mii de oameni ajun geau aproape zilnic aici, pentru a admira spectaculoasa cădere de apă. Numărul mare de turiști și neorganizarea zonei au generat probleme, mizerie și incidente care au stricat peisajul.

Ne puteți urmări și pe Google News