El, Oleg de 33 de ani,IT-ist, venit pe plaiurile noastre din Republica Moldova. Ea, Elena, de 44 de ani, îi închiriază un apartament. Fratele ei, vrea bani de la IT-ist ca să le dea „binecuvântarea”.
La data de 23 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5, au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că, în perioada 18 – 23 martie a.c., a fost constrâns şi ameninţat cu acte de violenţă de către doi bărbaţi, să predea suma de 7.000 de euro, pentru a-şi recupera mai multe documente şi pentru a putea convieţui în linişte cu partenera sa.
Miercuri, 25 martie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut cinci bărbaţi, trei dintre aceştia fiind prinşi în flagrant, imediat după săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Astfel, la data de 25 martie a.c., în jurul orei 19.15, trei bărbaţi, la indicaţiile Persoanelor reclamate, au fost observaţi, în incinta unui complex comercial, în timp ce ridicau de la victimă suma de 2.000 de euro, fiind imediat imobilizaţi.
Acţiunea a fost desfăşurată sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 şi a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.O.S. – I.G.P.R.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, cu cei cinci bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.