Șansele ca Donald Trump să fie reales scad. În mintea lui, înfrângerea ar duce la destructurarea Organizației Trump, la inculparea lui și poate chiar la detenție.

Șansele ca Donald Trump să fie reales scad. În mintea lui, înfrângerea ar duce la destructurarea Organizației Trump, la inculparea lui și poate chiar la detenție.

The Financial Times analizează situația din SUA., șansele președintelui Donald Trump de a fi reales, dar mai ales care este strategia sa. În mintea lui, înfrângerea ar duce la destructurarea Organizației Trump, la inculparea lui și poate chiar la detenție.

„It Can’t Happen Here” [„Aici nu se poate întâmpla”] e titlul unui roman din anii '30 despre America. Fascismul nu a sosit niciodată în America - nici nu e probabil să o facă. Însă legea marțială, sau ceva foarte apropiat de militarizarea orașelor americane, este un lucru plauzibil. În ultimele câteva zile locuitorii capitalei Washington au ajuns să se familiarizeze cu elicoptere zburând la mică înălțime, vehicule Humvee de culoarea nisipului, interdicții de circulație pe timp de noapte și oameni în uniformă aferenți controlului militar, scrie Financial Times, citat de Rador

Dacă aceste scene s-ar fi desfășurat la Hong Kong, fiecare grup de reflecție din capitala SUA și-ar fi programat seminarii de urgență pe internet. Însă situația e de așa natură încât oamenii sunt prea derutați de elementul inedit pentru a aprecia corect primejdia. Șansele ca Donald Trump să fie reales în noiembrie nu sunt prea mari. Aceasta este sursa pericolului pentru America.

Dar, mai întâi, veștile bune. Pentagonul nu are nici un interes să-și întrerupă cutuma de 233 de ani de a nu interveni în politica americană. Mark Esper, secretarul american al apărării, i-a înspăimântat pe mulți săptămâna aceasta când s-a referit la străzile Americii drept „spațiul de luptă”, în sprijinul apelului dlui Trump ca protestele să fie dominate. Dl Esper s-a răsucit miercuri și a dezavuat controlul militar asupra orașelor americane. Poziție care foarte probabil va duce la concedierea dlui Esper, posibil chiar în următoarele zile. Declarația lui a fost cea mai apropiată formă posibilă de a-ți da demisia fără a o face efectiv. La scurt timp după ea, Pentagonul a anunțat că-și va retrage cei 1.600 de soldați care fuseseră detașați în zona Washingtonului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din nefericire, veștile rele le depășesc ca importanță pe cele bune. Acel ordin dat trupelor a fost el însuși anulat. După cum s-a mai spus deja, dl Trump este un bărbat slab care pozează într-unul puternic. Procurorul lui General, William Barr, a dispus luni poliției să elibereze spațiul din fața Casei Albe pentru ca dl Trump să poate merge la o ședință foto cu o biblie în fața unei biserici de acolo. Acela a fost un răspuns la sarcasmul izbucnit după ce s-a aflat că Serviciul Secret l-a coborât pe dl Trump în buncărul Casei Albe în timp ce protestatarii începeau să se strângă în apropierea ei. Dl Barr, care nu împărtășește niciuna dintre grețurile dlui Esper, mărește acum acel perimetru eliberat și mai mult. Iar la frontierele astfel extinse ale Casei Albe stau de pază membri ai Gărzii Naționale.

Ce rost au toate acestea? Cheia e să privești aceste imagini prin lentila spectacolelor de reality TV.

Dl Trump vrea ca americanii să creadă că reședința președintelui e amenințată de teroriști interni, incendiatori, bătăuși, tâlhari și ucigași - cuvinte pe care el le-a întrebuințat frecvent în ultimele câteva zile. Stabilitatea Americii e în pericol, pretinde el. Viața președintelui și cele ale americanilor de bun simț care respectă legea sunt amenințate de extremiștii din stradă. Aceasta e esența mesajului dlui Trump. Însă el are nevoie și de un fundal vizual. De aici și situația tensionată de la Washington.

O evaluare mai sobră este acea că cifrele dlui Trump din sondaje sunt în scădere. El se confruntă cu tripla mixtură a pandemiei prost gestionate, a celei mai grave contracții economice de după Marea Recesiune și a incapacității de a potoli furia legitimă din spatele demonstrațiilor americane.

Cele mai multe astfel de proteste sunt pașnice. Jafuri și încăierări cu poliția s-au mai întâmplat. Până acum a fost ucis un căpitan de poliție pensionat, iar câțiva protestatari au fost uciși ori mutilați de poliție. Mai mult, grosul jafurilor par a fi comise de infractori care au profitat de haos. Este o realitate extrem de diferită de cea zugrăvită de dl Trump. Există foarte puține perspective ca el să-și inverseze în mod legitim șansele [de a fi reales - n.trad.] în următoarele luni. Am trăit în suficiente democrații, inclusiv cea americană, pentru a recunoaște un guvern destinat pieirii atunci când văd unul.

Dl Trump a avut noroc că nu a dat peste o criză autentică în primii săi trei ani de mandat. Acum are trei crize pe cap. Instinctele lui țin mai degrabă de imagine. El amenință să folosească puteri pe care nu le deține, cum ar fi să trimită armata în stradă. Dar refuză să utilizeze puteri pe care chiar le are, cum ar fi să coordoneze răspunsul național la pandemie. Acestea sunt acțiunile și inacțiunile cuiva care nu prea e interesat să guverneze. Însă o dorință arzătoare are dl Trump, aceea de a fi reales. În mintea lui, înfrângerea ar duce la destructurarea Organizației Trump, la inculparea lui și poate chiar la detenție.

Confruntat cu o alegere între a sabota democrația americană și un viitor de du-te-vino prin tribunale, eu nu am nici un dubiu cu privire la ce l-ar îndemna instinctele să facă pe dl Trump. Altora le va reveni să-l oprească.