Șanse mari să revenim la sistemul de vot pe liste

Partidele renunță la votul uninominal și la varianta votului mixt: ne întoarcem la votul pe liste. PSD și UDMR deja au declarat public că își doresc acest lucru.

Deși, în perioada 2007-2008, schimbarea sistemului electoral prin introducerea votului uninominal era văzută drept singura soluție pentru reforma clasei politice, parlamentarii s-au lămurit, între timp, că acesta nu și-a îndeplinit scopul. Astfel, ei vor reveni la sistemul de vot la care au renunțat în 2008: votul pe listă.

La reuniunea Comitetului Executiv de la Sinaia, de sâmbătă, președintele Comisiei pentru schimbarea sistemului electoral, Valeriu Zgonea, a precizat că votul mixt poate duce la un număr mare de parlamentari, din cauza redistribuirii. „Sunt două abordări pe care le avem - votul mixt, cel german, care favorizează România în acest moment, și votul pe listă. Din păcate, votul mixt are o problemă pe care nici Germania nu a reușit să o rezolve, aceea că nu avem un număr fix de parlamentari, iar redistribuirea în funcție de prezența la vot poate să ne ducă la un număr foarte mare de membri ai Parlamentului, așa cum avem azi”, a spus Zgonea.

Deputatul PNL Ioan Oltean nu crede că sistemul electoral se va schimba în această sesiune parlamentară.

Deputatul PNL Ioan Oltean nu crede însă că vom ajunge la o schimbare a sistemului electoral pentru alegerile parlamentare, în actuala sesiune. „Suntem în faza de pregătire a proiectului până în 10 februarie. PNL susține varianta mixtă a votului proporțional, german, PSD votul pe liste, am rețineri majore că ajungem în vara asta la un compromis în privința sistemului electoral, în actuala sesiune”, a spus deputatul PNL Ioan Oltean, pentru EVZ. El este membru al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

UDMR preferă vot pe liste

La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad a afirmat că formațiunea sa susține votul proporțional. „Susținem votul proporțional cu diferite variante ale acestui sistem și dacă se poate ajunge la un astfel de sistem, atunci putem fi de acord cu un sistem mixt, adică mai mult de jumătate dintre mandate să fie alese uninominal și o parte pe lista națională”, a spus acesta, membru al comisiei pentru legile electorale.

La ședința de marți a Comisiei de cod electoral s-a discutat despre mdoul în care ar urma să fie aleși viitorii primari și președinți de Consilii Județene.

Uninominalul a însemnat Parlament de 570 membri

În premieră, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 s-a renunțat la votul pe liste, reprezentanții politici ai cetățenilor fiind aleși printr-un sistem mixt, în care candidaturile și votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut proporțional. Sistemul electoral specific alegerilor din 30 noiembrie 2008 este considerat unul mixt, deoarece, deși au fost votate persoane, a fost păstrată proporționalitatea reprezentării partidelor în Legislativ. Acesta a produs numărate anomalii, unele dintre colegii fiind dublate, ceea ce a dus la un Parlament de 570 de membri, în urma alegerilor din 2012.