Dacia poate face şi maşini frumuşele. Ne-o dovedeşte Sandero. Ce nu poate Dacia? Să se despartă complet de trecut.
Maşina naţională n-a arătat niciodată atât de bine. Cei care vor un autoturism autohton cu aspect contemporan au acum o opţiune. „Nostalgicii“ sunt şi ei serviţi. Pentru că vechile metehne mor greu.
Am testat săptămâna aceasta cel mai nou model Dacia. Cu Sandero, prezentat în primăvară, la Salonul internaţional de la Geneva, constructorul de la Piteşti încearcă să propună şi altceva decât un mijloc de transport personal încăpător şi ieftin. Pentru că micul compact nu e doar mai puţin util ca Loganul (un minus de aproape 200 de litri la capacitatea portbagajului), ci şi mai scump (cu minim 490 de euro).
Magnetism. În mod neaşteptat, când te plimbi prin oraş cu Sandero atragi o mulţime de priviri. Unele curioase, altele uşor intrigate, chiar şi câteva admirative. Nu lipsesc, ar fi fost suspect, nici cautăturile superioare. Ori de-a dreptul dezgustate. Cei mai curioşi sunt posesorii de Logan. În vasta majoritate, ei încearcă să radiografieze rapid „concurenţa“. Unii par prietenoşi şi deloc ameninţaţi. Alţii, dimpotrivă, emană o vădită nedumerire, iscată probabil de faptul că un compatriot care, după toate probabilităţile, dispune de posibilităţi materiale similare a preferat o Dacie vădit incapabilă să stocheze tot calabalâcul unui familii neaoşe. În fine, cele mai amuzante sunt figurile loganiştilor absolut scârbiţi de faptul că Dacia a democratizat „figurile“ prin lansarea unui Sandero insolent de rotunjor şi pe deplin netrebuincios.
Moştenire. Marea problemă a celei mai arătoase Dacii nu e însă inutilitatea. Între hatch-urile de segment B Sandero vine cu un ampatament superior, care se traduce într-un spaţiu generos pentru ocupanţii banchetei, şi un portbagaj dintre cele mai mari. ABS-ul oferit standard e un atu în plus. Acum există, ca şi la Loganul cu facelift, un mâner adevărat pe interiorul portierelor anterioare - ceea ce nu-i puţin lucru.
Cusurul Daciei Sandero e acela că a ratat o ocazie. Dincolo de progresul care nu poate fi contestat, rămân aceleaşi mici neajunsuri pe care oricine a condus vreodată o Dacie le ştie: butoanele care nu sunt acolo unde ar trebui, motorul care etalează rafinamentul unui gâde, diversele îmbinări mult prea vocale ori celebrele ştergătoare-mâzgălitoare.