Sâmbăta Luminată în Biserica Ortodoxă. Obiceiuri în ultima zi dinainte de Duminica Tomei

Sâmbăta Luminată în Biserica Ortodoxă. Obiceiuri în ultima zi dinainte de Duminica Tomei Sursa: Arhiva EVZ

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 8 mai 2021, Sâmbăta Luminată, înainte de Duminica Tomei, zi care încheie Săptămâna Luminată, prima de după Paște.

Astăzi, 8 mai 2021, creștinii ortodocși sărbătoresc Sâmbăta Luminată, prima de după sărbătoarea de Paște. Acesta este ziua care marchează începutul perioadei liturgice numită Penticostar, care se întinde pe 50 de zile, până la Rusalii.

Sâmbăta Luminată este cunoscută și ca Sâmbăta Sfântului Cuvios Ioan și a ucenicului Grigorie Decapolitul. Sâmbăta Luminată este urmată de ultima zi a Săptămânii Luminate, numită și Duminica Tomei, în care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Apostol Toma. Duminica Tomei este o sărbătoare a morților în care sunt pomeniți cei care au murit înecați.

În ziua aceasta, Sâmbăta Luminată, conform credinței populare, trebuie îndeplinite o sumă de ritualuri bisericești. Astfel, aceasta este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Se spune că Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate, spune Biserica.

Istoria Sfântului Ioan

Istoria legată de această zi, Sâmbăta Luminată, este legată de Sfântul Cuvios Ioan. Iubitor de pustie încă din tinereţe, acesta a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane a împăratului Leon Armeanul (813-820), Sfântul Grigorie împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ.

Cei trei mergeau prin cetăţi și îndemnau poporul să cinstească sfintele icoane.

Sfântul Grigorie a trimis pe Sfântul Iosif să-i înştiinţeze şi pe creştinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta și închis în temniță. Acesta este adevărul legat de Sâmbăta Luminată. În acest timp, Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Ioan.

Nu după mult timp a trecut la cele veşnice şi Sfântul Ioan, de care a avut grijă Sfântul Iosif, care fusese eliberat din temniţă. Mai târziu, Sfântul Iosif Imnograful a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfântului Cuvios Ioan.

De unde vine denumirea acestei zile sfinte

Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Sâmbăta Luminată, spun teologii ortodocși, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. De aici, de la faptul că purtau aceste haine, de culoare albă, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei, sărbătorită la exact o săptămână după Duminica Paştelui.