Salvini nu se lasă intimidat de Procuratura şi ONG-uri: „Mă cercetează? Foarte bine! Porturile italiene rămân închise!”

Salvini nu se lasă intimidat de Procuratura şi ONG-uri: „Mă cercetează? Foarte bine! Porturile italiene rămân închise!”

Salvini dar şi restul guvernului sunt ameninţaţi cu dosar penal de către ONG-ul Mediterana. Dar vicepremierul nu cedează şi le răspunde tranşant pe social media: „Îmi pot deschide dosare cât o enciclopedie, eu nu-mi schimb deciziile. Mai întâi italienii, apoi restul lumii”.

''Pot să-mi deschidă o enciclopedie de dosare, eu nu-mi voi schimba niciodată deciziile. Porturile sunt şi rămân închise pentru traficul nedorit''. Cifrele pe frontul debarcărilor de imigranţi îi dau dreptate. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, Guvernul a înregistrat o reducere de 93% de sosiri de pe mare. ''Şi vom continua acelaşi drum'', o taie scurt vicepremierul italian.

Nava Alan Kurdi aparţinând "Sea Eye", a schimbat ruta către Malta după ce familiile au refuzat să se despartă, adică debarcarea doar a mamelor cu copii, aşa cum a cerut guvernul italian. Şi, în timp ce ONG-ul german acuză guvernul Italia că ''n-a respectat obligaţiile de protecţie a familiilor din motive pur politice'', Salvini consideră retragerea şi schimbarea rutei navelor ca pe o ''victorie istorică''.

''A vrea şi a putea, mai întâi italienii, apoi restul lumii'', comentează cu sattisfacţie liderul italian care zilele trecute a emis directive care ''împiedică intrarea în apele teritoriale a navelor nedorite, potenţial periculoase pentru siguranţa noastră naţională''.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Asta înseamnă că Italia îşi apără frontierele - scrie el pe Facebook - noi hotărâm cine intră şi cine iese în  şi din, casa noastră. Mi se pare că avem dreptul s-o facem''.

Ceea ce îl preocupă acum este situaţia din Libia care devine din ce în ce mai fierbinte

''Urmărim cele ce se întâmplă oră de oră, fiindcă ultimul lucru de care e nevoie, este o soluţie armată - explică Salvini - este un conflict care va trebui rezolvat prin dialog''. Chiar vineri, la Paris, vicepremierul a cerut aliaţilor din G7 să arunce apă şi nu benzină pe foc. ''Fiindcă n-aş vrea ca cineva din interese economice sau comerciale să împingă lucrurile spre o soluţie militară care ar fi absolut contraproductivă''.

Despre posibila mărire a încercărilor de debarcare, Matteo Salvini, omul doi din guvern, spune că nu este îngrijorat. ''Mi se pare că la urma urmei s-a înţeles şi în restul lumii, că în Italia nu mai intră picior de imigrant'', a concluzionat vicepremierul italian.