Salvarea de la o moarte sigură. Ce să faci dacă ajungi cu maşina pe fundul apei | VIDEO

Tragedia în urma căreia şi-a pierdut viaţa bucureşteanul Aurelian George, după ce a plonjat în Lacul Floreasca, este un tip de accident din care cu greu se poate scăpa cu viaţă. Totuşi, în anumite împrejurări, specialiştii susţin că se poate supravieţui.

"În primul rând trebuie ca şoferul să îşi păstreze calmul", susţine purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, maior Ovidiu Pană. Acesta a precizat, pentru "Evenimentul zilei", că, în situaţia în care un şofer a ajuns cu maşina pe fundul unei ape trebuie, mai întâi, să îşi desfacă centura de siguranţă. "În condiţii ideale, în care maşina nu a avut de suferit modificări ale caroseriei în urma unui impact şi dacă şoferul nu a suferit leziuni majore, el trebuie să încerce să deschidă uşa. Dacă nu poate, va trebui să încerce să deschidă geamul", a precizat maiorul Pană. Cert este că, în urma unui astfel de accident, contează adâncimea apei pentru că presiunea asupra maşini creşte pe măsură ce apa e mai adâncă, ne-au explicat pompierii salvatori. "În cazul tânărului de ieri, apa nu era adâncă, însă el a avut neşansa să îi rămână blocat piciorul", a precizat unul dintre pompierii care au participat la intervenţie. Aurelian avea o pasiune: "picta" maşini Tânărul de 36 de ani care a pierit pe fundul Lacului Floreasca era vopsitor de meserie. Lucra la un atelier auto. "Era un băiat cuminte. Îi plăcea să vopsească maşinile în fel şi chip. De aceea şi pe a lui şi-a făcut-o aparte", au povestit apropiaţi ai tânărului. Părinţii săi erau sfâşiaţi de durere, ieri, la aflarea veştii că singurul lor copil s-a prăpădit. Aurelian era divorţat şi avea un copil. De asemenea, avea permis de conducere din 1997. Anchetatorii au stabilit că ieri, în jurul orei 13.30, când a avut loc accidentul, tânărul circula dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare pe Calea Floreasca. Când a ajuns în dreptul podului, maşina a derapat, s-a izbit de un parapet şi a plonjat în apa rece a lacului. "Conducătorul auto nu avea antecedente în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice. Nu i s-a reţinut permisul şi nici vreo abatere nu am găsit", a precizat, pentru "Evenimentul zilei", subcomisarul Daniel Piştea, şeful Serviciului "Accidente" din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.  Panica, principalul duşman Cei mai mulţi şoferi ajunşi în astfel de situaţii extreme intră în panică a precizat unul dintre cei mai experimantaţi salvatori ai ISU, colonelul Dorin Oltean. Acesta a declarat pentru "Evenimentul zilei" că panica este principalul duşman în astfel de situaţii deoarece omul nu mai poate reacţiona rapid pentru a căuta o soluţie. "Conteză cât de repede de mişti dar şi cum a căzut maşina în apă. Dacă autoturismul pluteşte câteva secunde ai şanse mai mari de a ieşi. Dar atunci când plonjează cu viteză, cum a fost cazul de pe Lacul Floreasca, şansa unui şofer este să îşi desfacă repede centura de siguranţă şi să spargă geamul", a explicat ofiţerul. Pe de altă parte, în interiorul unei astfel de maşini aflate sub apă, se poate respira între 7 şi 11 minute. "Dacă e o singură persoană, rezistă mai mult dacă nu se sperie căci atunci omul respiră mai des şi, implicit, consumă mai mult oxigen. De asemenea, dacă sunt mai multe persoane în interior, se reduce şi mai repede volumul de aer din interior", a explicat unul dintre salvatori. Ionel Dănciulescu, unul dintre puţinii supravieţuitori Şansele de a supravieţui în urma unui plonjon cu maşina în apă sunt mici. "Cam în 20, maxim 30 la sută din cazuri au fost supravieţuitori. Majoritatea au ieşit repede, înainte ca maşina să fie acoperită de apă. La cele mai multe dintre intervenţiile la care am fost cât am lucrat în Capitală, oamenii erau morţi, din nefericire", a mai adăugat colonelul Oltean, numit, de curând, la şefia ISU Mureş.  Au fost, însă, cazuri în care oamenii au reuşit să iasă la suprafaţă. Mulţi au căzut cu maşina în Dâmboviţa şi au supravieţuit, de exemplu. Printre aceştia se numără şi atacantul echipei "Dinamo", Ionel Dănciulescu. Incidentul a avut loc în anul 1999, îşi amintesc salvatorii, iar "Danciu-gol" a plonjat în apă cu maşina de pe podul Ciurel.

<iframe id="dit-video-embed" width="512" height="288" src="http://static.discoverymedia.com/videos/components/dsc/0d90b5005a12af59f54107d8610d9f2c032ac909/snag-it-player.html?auto=no" frameborder="0" scrolling="no" allowtransparency="true"></iframe> CITIŢI ŞI:

  • Un şofer a murit după ce a plonjat cu maşina în Lacul Floreasca