Salvarea a venit din Cosmos: Putin este gata să îmbătrânească la Kremlin

Salvarea a venit din Cosmos: Putin este gata să îmbătrânească la Kremlin

Vladimir Putin s-a declarat de acord cu un amendament constituțional care să-i permită să-și prelungească rămânerea la putere.

Putin și-a manifestat marți sprijinul față de un amendament propus de parlamentara Valentina Tereșkova, prima femeie cosmonaut din lume, scrie AP.

Aceasta a avansat ideea de a elimina limitarea la două a numărului de mandate sau de a-i acorda lui Putin permisiunea de a candida din nou la viitoarele alegeri prezidențiale, după adoptarea noii Constituții, asemenea oricărui cetățean.

Putin s-a arătat favorabil posibilității de a candida din nou, dacă acest lucru este aprobat de către Curtea Constituțională. Mandatul actual al președintelui este de șase ani, și va expira în 2024. Liderul rus a spus că este de acord cu o „resetare” a numărătătorii mandatelor, după ce noua Constituție va fi aprobată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Existența însăși a unei oportunități pentru președintele actual (de a fi reales), dată fiind personalitatea sa majoră, ar constitui un factor stabilizator pentru societate”, a spus Valentina Tereșkova de la microfonul Dumei de Stat.

Președintele Dumei, Viaceslav Volodin, a anunțat o pauză de 90 de minute, pentru a cântări propunerea, afirmând că Putin va veni personal la parlament.

„Amendamentul Tereșkova a fost înaintat cu solicitarea de a-l consulta pe actualul președinte”, a spus Volodin.

Propunerea Tereșkovei contrazice cele afirmate de Putin acum câteva zile despre posibilitatea de a rămâne ca președinte și după 2024:

„De ce nu doresc să elimin limitele? Nu de mine mi-e frică, doar n-o să-mi pierd capul, nu este vorba despre mine”, a declarat Putin vineri la o întâlnire cu activiști și muncitori la Ivanovo.

„Stabilitatea, dezvoltarea liniștită a țării ar putea să fie mai importante acum, însă mai târziu, când țara va deveni mai încrezătoare și oamenii mai bogați, va fi categori necesar să adoptăm rotația la guvernare.”