Şalău subdimensionat capturat de la braconieri

În cursul nopţii de miercuri spre joi, luptătorii din cadrul detaşamentului de intervenţie rapidă al Jandarmeriei Tulcea au participat la o misiune de combatere a braconajului piscicol pe raza localităţii Baia, mai precis pe lacurile Zmeica şi Goloviţa de pe teritoriul rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Cu această ocazie a fost capturată o bandă de braconieri din Tulcea şi Constanţa, care, cu ajutorul plaselor monofilament capturaseră aproape o jumătate de tonă de peşte.

Peştele, care urma să ajungă pe piaţa neagră din Bucureşti şi Constanţa, în marea majoritate puiet de şalău, subdimensionat, a fost confiscat şi predat la o societate de profil pentru comercializare, banii încasaţi urmând a intra în bugetul de stat. De menţionat este faptul că şalăul este vândut în magazinele de profil cu 17-18 lei/kg. Plasele monofilament, în lungime de aproape un kilometru, au fost confiscate şi urmează a fi distruse. Toţi braconierii, patru la număr, au vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, s-au ales cu dosare penale şi riscă pedepse cu închisoarea.