„Salarizarea unică este jignitoare”

Medicii nu ar trebui plătiţi asemenea unor funcţionari publici, aşa cum prevede proiectul legii unice de salarizare a bugetarilor.

Asta susţin reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR), care cer să fie consultaţi pentru îndreptarea inechităţilor cuprinse în proiectul de act normativ. „Includerea medicilor în categoria funcţionarilor este o eroare. Proiectul de lege impune comparaţii jignitoare pentru această profesie”, a declarat, ieri, Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.

El a adăugat că nivelul salarial propus este inacceptabil: „Deşi numărul de medici din România este insuficient, iar migraţia este îngrijorătoare, proiectul de lege menţine o salarizare inacceptabil de mică”. La rândul său, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii, Cristian Vlădescu, a arătat că un medic ar trebui să câştige de trei ori salariul mediu pe economie, adică peste 3.500 de lei, în timp ce fostul preşedinte al CMR, Mircea Cinteză, a explicat că, din punctul lui de vedere, salarizarea trebuie făcută şi după performanţa fiecărui doctor.