Salariile preoţilor. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU ELE? Se va ajunge la acatiste scrise de slujitorii Domnului?

Salariile preoţilor. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU ELE? Se va ajunge la acatiste scrise de slujitorii Domnului?

Legea salarizării unitare, care va intra în vigoare de la 1 iulie, va produce modificări însemnate la nivelul salariilor bugetarilor, inclusiv pentru personalul clerical.

Preoții din România nu au însă același statut din punct de vedere a remunerației. Unii dintre aceștia sunt încadrați în unitățile bugetare, în timp ce alții primesc un sprijin de la stat, într-un anumit procent.

Potrivit legii salarizării, care va intra în vigoare de la 1 iulie, primele creșteri resimțite de preoți vor avea loc începând cu 1 ianuarie 2018, scrie Avocat.net.

Pe grilele de salarizare ale legii ce va intra de mâine în vigoare, preoții din unitățile bugetare ar primi, până în 2022, următoarele salarii brute:

Ne puteți urmări și pe Google News

- preot debutant cu studii superioare - 3.700 lei; - preot cu gradul II și studii superioare - 3.900 lei; - preot definitv cu studii medii - 3.650 lei.

Astfel, potrivit informațiilor obținute de Avocat.net, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea același salariu cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, de arhiepiscopi, mitropoliți și episcopi.

Totodată, la nivelul funcțiilor de conducere din unitățile de cult, există următoarea grilă de salarizare: 

- vicar general, consilier patriarhal, prim rabin - 5.517 lei; - stareț, superioară, egumen - 4.235 lei.

Pe de alt parte, preoții care nu ocupă posturi bugetare vor primi un sprijin din partea statului, în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite pentru cadrele didactice cu care sunt asimilați. Concret, aplicăm procentul de 65% la următoarele salarii de bază brute:

- preot definitiv cu studii superioare și peste 25 de ani vechime - 4.554 lei; - preot debutant cu studii superioare - 4.098 lei; - preot gradul II cu studii medii și între 10 și 15 ani vechime - 4.144 lei; - preot debutant cu studii medii - 3.916 lei.