Salariile minerilor cresc cu până la 28 la sută

Ziua de 1 aprilie le-a adus minerilor din Valea Jiului şi celor din Gorj bani mai mulţi.

Ortacii de la exploatările miniere ce aparţin Companiei Huilei au, începând de ieri, salariile mai mari cu 14 procente. Conducerea CNH şi sindicatele miniere au reuşit să finalizeze noul contract colectiv de muncă, iar cu data de 1 aprilie acesta a intrat în vigoare. Potrivit preşedintelui Ligii Sindicatelor Miniere, Zoltan Lacataş, noul act normativ prevede o majorare cu 14 procente a salariului tarifar, în timp ce valoarea primelor prevăzute în contract vor fi stabilite pe parcursul anului.

„Contractul a fost înregistrat la Direcţia de Muncă Hunedoara, cu aplicabilitate din data de 1 aprilie 2008. Salariile tarifare ale angajaţilor vor fi majorate cu 14%, iar celelalte drepturi sunt negociate la un procent de aşa natură încât salariaţii să fie mulţumiţi“, a declarat preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacataş.

De asemenea, în noul act sunt cuprinse articole privind negocierile în caz de concediere colectivă sau în cazul accidentelor urmate de invaliditate de gradele 3, 2 sau 1, precum şi sporuri la salarii pentru cei care lucrează în zilele de sâmbătă.

Şi salariul mediu al ortacilor din cadrul Societăţii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), cu sediul în Târgu-Jiu, a fost majorat, începând de ieri, la aproximativ 1.000 de dolari, în timp ce leafa propusă lucrătorilor din cadrul Complexului Energetic Rovinari se apropie de 1.000 de euro.

După negocierile cu administraţia SNLO, ortacii au obţinut o creştere salarială de 28%, care a fost stabilită în urma încheierii contractului colectiv de muncă între sindicate şi administraţie. Astfel, salariul mediu va creşte de la 1.980 de lei, cât este în prezent, la aproximativ 2.500 de lei.