Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În urma acestora, sporurile celor care lucrează în spitale vor crește.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin care sporurile pentru gărzile personalului din unitățile sanitare nu mai sunt limitate la 30%, scrie Agerpres.
Totodată, actul normativ mai prevede introducerea unui nou alineat la articolul 25 din Legea 153/2017, care prevede „posibilitatea pentru unitățile sanitare de monospecialitate și serviciile de ambulanță și serviciul de ambulanță al Municipiului București-Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elborat potrivit art. 23”.
„Începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de la nr. crt. 1 – 13 ale lit. a.1, pct. 2, capitolul I, anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022”, mai arată textul legii.
De asemenea, este introdusă și reglementarea prin care profesorii și personalul didactic de conducere beneficiază de un sport de "suprasolicitare neuropshică" de 10% din salariul de bază.
„Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere prevăzut la punctul 1 nr. crt. 1, 2, 4 – 6 şi punctul 2 din anexa nr. I, capitolul I, litera A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază”, conform legii promulgate.