Steve Coll, scriitor la „The New Yorker“ şi laureat al Premiului Pulitzer în 2004, prezintă detalii fascinante despre modul în care s-a transformat Osama Bin Laden, dintr-un membru al unei familii saudite onorabile, într-un adversar plin de furie al Occidentului.
Nu este prima carte despre Bin Laden. Dar ceea ce aduce nou Steve Coll este portretul psihologic al brutalei „eminenţe cenuşii“ care a pus la cale atentatele din 11 septembrie 2001. Cartea „The Bin Ladens“ („Familia Bin Laden“) prezintă povestea familiei celui mai căutat terorist, relaţiile acesteia cu familia regală saudită şi legăturile ei cu America.
Într-un stil epic, Coll demonstrează cum Osama - care era doar un copil în 1967, atunci când tatăl său, Muhammad, a pierit într-un accident aviatic - găseşte o succesiune de reprezentări ale figurii părintelui pierdut în mentorii radicali pe care i-a întâlnit: profesorul de gimnastică a fost cel care l-a introdus într-un curs extraşcolar de studii islamice şi Abdullah Azzam, charismaticul dascăl care i-a inoculat elevului Osama conceptul „jihadului transnaţional“.
Jihadist de ocazie
În 1993, la presiunile casei regale, familia l-a renegat public, iar ministrul de interne saudit i-a retras cetăţenia. Radicalismul lui Osama a fost pus pe seama reactivării politice a islamismului în Orientul Mijlociu de după 1979 şi pe seama experienţei sale din războiul antisovietic din Afganistan. Steve Coll scrie că nu e numai atât. La originea radicalizării lui Osama stau şi relaţiile cu familia şi ţara sa. Pionieri arabi ai globalizării
În Arabia Saudită, unde partidele politice sunt interzise, iar triburile sunt relativ slabe, familia şi religia reprezintă cele mai importante surse ale identităţii publice. Dincolo de afacerile pe care le stăpâneau, dincolo de contractele de construcţii şi renovări pe care le-au onorat după 1950 în Mecca, Medina şi chiar în Ierusalim, Bin Ladenii constituiau una dintre cele mai însemnate familii saudite. Generaţia din care făcea parte Osama a prosperat într-o perioadă de intense schimbări sociale şi culturale, notează Coll.
Cei mai mulţi dintre cei 25 de fraţi s-au născut într-o societate săracă, în care nu existau şcoli şi universităţi publice, în care rolurile sociale erau rigide şi prestabilite, în care textele religioase şi ritualurile dominau spaţiul public şi viaţa intelectuală, în care sclavia nu era doar legală, ci practicată la vedere de rege şi de fiii săi.
Fraţii Bin Laden au devenit adulţi şi s-au maturizat într-o perioadă în care au fost bombardaţi cu influenţe occidentale, de la alegerea individuală până la cumpărăturile în mall şi brandurile de modă internaţionale, de la filmele hollywoodiene până la viziunea dezinhibată privind sexul şi alcoolul, socotite tabuuri în societatea tradiţionalistă.
Asemenea altor saudiţi privilegiaţi, aceşti Bin Ladeni au trăit şocul cultural al anilor ’70 şi au devenit pionieri arabi în era globalizării, scrie Steve Coll în cartea sa. Bin Ladenii au fost primii care au avut propriile avioane şi care au integrat tehnologiile în afaceri şi în viaţa de zi cu zi. Stăpânii unei părţi din America
Saga familiei Bin Laden dezvăluie şi o complicată reţea de interese bazate pe neconvingă toarea alianţă dintre Statele Unite şi Arabia Saudită în timpul „erei petrolului“, cum numeşte Coll perioada ’70-’80. Până când Osama s-a proclamat singur un terorist internaţional, familia sa a investit enorm în America.
Fraţii şi surorile sale deţineau centre de shopping, proprietăţi imobiliare de lux, închisori private în Massachusetts, acţiuni la diverse companii, un aeroport şi multe altele. Au absolvit universităţi americane, au cultivat relaţii de prietenie şi de afaceri cu americani şi au obţinut paşapoarte americane pentru copiii lor. Au finanţat filme americane, au făcut afaceri cu Kenny Rogers şi Donald Trump. I-au considerat prieteni de familie pe Ronald Reagan, George Bush, tatăl actualului preşedinte american, pe Jimmy Carter şi pe Prinţul Charles. Practic, până când Osama a declarat război Washingtonului, Bin Ladenii au stăpânit o parte din America.
După 11 septembrie 2001, legăturile familiei Bin Laden cu administraţia Reagan şi Bush au devenit de notorietate. Prinţul Bandar bin Sultan, ambasadorul saudit la Washington, s-a întâlnit cu preşedintele Bush pe 13 septembrie, aranjând scoaterea din SUA a zeci de membri ai familiei Bin Laden cu avioane private.
Investigaţiile FBI au stabilit că „nu există dovezi ale implicării familiei Bin Laden în activităţi teroriste“. Relaţia clanului Bin Laden cu America s-a încheiat subit, printr-o ultimă favoare a ţării care i-a adoptat şi le-a susţinut afacerile. Coll scrie că, la începutul lui 2002, Casa Albă ar fi dat o rezoluţie secretă, prin care stabilea că „guvernul SUA nu va sancţiona familia Bin Laden din cauza trecutului ei comun cu Osama“. LEGĂTURI PERICULOASE
Salem, fratele vitreg
Lynn Peghiny este una dintre sursele pe care Steve Coll le-a folosit pentru a-şi duce cartea despre familia Bin Laden la bun sfârşit. În octombrie 1984, Lynn a intrat în anturajul lui Salem Bin Laden, fratele vitreg al lui Osama. Lynn l-a cunoscut astfel pe George Harrington, un vechi asociat american şi prieten al acestuia.
Amândoi îl descriu pe Salem Bin Laden ca un tip căruia îi plăceau banii, prietenii şi muzica. Salem avea talent doar pe jumătate, dar era amuzant şi admirabil. Peghiny şi Harrington i-au relatat lui Coll despre pasiunea nebunească a Salem Bin Laden pentru avioanele sportive ultrauşoare şi despre valizele pline cu sute de mii de dolari, pe care acesta le cheltuia fără ezitare cu amicii lui. Faţă în faţă cu Osama
George Harrington şi suedezul Bengt Johansson, un alt membru al grupului cosmopolit reunit de Salem, sunt anunţaţi într-o dimineaţă că trebuie să zboare cu toţii la Peshawar, un oraş pakistanez stăpânit de gherilele afgane. „Am întrebat de ce mergem acolo. Nici nu ştiam de Peshawar. Nu mă interesa politica. Mi-a spus că Osama venise acolo şi că el era legătura dintre americani, guvernul saudit şi rebelii afgani“, povesteşte Harrington. Trioul a fost întâmpinat de Osama şi oamenii lui. „Îmi amintesc că era mult mai înalt decât Salem“, spune Harrington.
Osama avea atunci cam 27 de ani. Pe lângă înălţimea lui, barba sa lungă şi neagră i-a impresionat pe toţi. Ochii căprui îi erau strălucitori şi comunicativi, dar atitudinea rămânea rezervată. Osama îşi părăsea deseori reşedinţa de la Jeddah, Arabia Saudită, pentru a călători în Pakistan, dar nu mergea pe front; se ocupa de acte filantropice, încurajat de mentorii săi religioşi.
Cei doi fraţi au vorbit timp de două ore în arabă. Apoi au vizitat taberele de refugiaţi, în care oamenii trăiau în condiţii primitive. Au mers şi într-un spital, în care Harrington a fost uimit văzând oameni cu picioarele amputate, care voiau să se întoarcă şi să lupte contra sovieticilor. Au vizitat apoi un orfelinat în care copiii trăiau în mici blocuri şi dormeau pe jos. Serviciu contra serviciu
La începutul lui 1995, regele Fahd al Arabiei Saudite se pregătea pentru o întrevedere la nivel înalt cu preşedintele american Ronald Reagan. În afară de Marea Britanie nu exista, probabil, niciun alt stat cu care administraţia Reagan să împartă atunci mai multe secrete de prim rang decât Arabia Saudită, scrie Coll. Fără ca opinia publică să aibă habar, de exemplu, Reagan autorizase o operaţiune de eliberare a ostaticilor americani din Liban, prin vânzarea de arme către sponsorii iranieni ai răpitorilor.
Cu un an înainte, în iunie, din dispoziţia consilierului pe securitate al administraţiei Reagan, Robert McFarlane, regele Fahd a acceptat să verse lunar un milion de dolari într-o bancă din Insulele Cayman, pentru a-i spriini pe rebelii anticomunişti din Nicaragua, cunoscuţi drept gherilele Contras. Donaţia prin off-shore îl ajuta pe Reagan să evite restricţiile Congresului SUA. Arabia Saudită nu avea niciun interes special pentru Nicaragua. „Nu ne interesa Contras. Nici măcar n-aveam habar unde e Nicaragua“, a mărturisit Bandar Bin Sultan, fostul ambasador saudit la Washington.
Potrivit lui Bandar, McFarlane i-a explicat că ajutorul contribuia la realegerea lui Reagan în toamna acelui an, prin prevenirea unor tulburări în America Centrală. Saudiţii au cotizat, iar Reagan a câştigat un nou mandat. La începutul anului 1985, regele Fahd i-a înştiinţat pe americani că e dispus să îşi dubleze contribuţiile în contul din Cayman, pe principiul „serviciu contra serviciu“. PRIETENIE VREMELNICĂ
> Se pare că Salem Bin Laden a dus la Casa Albă imaginile video înregistrate la întâlnirea cu fratele său vitreg, Osama. Astfel se explică primirea pe care Reagan i-a făcut-o regelui Fahd, când l-a felicitat pentru sprijinul umanitar acordat afganilor la frontiera pakistaneză: „Contribuţiile umanitare ne-au impresionat profund. Ajutorul saudit acordat refugiaţilor plecaţi din casele lor din Afganistan nu a trecut neobservat aici, Majestate“, i-a spus Reagan.
> În februarie 1985, în Pakistan, cel care coordona ajutoarele umanitare era fratele vitreg al lui Salem, Osama Bin Laden. „Cu toţii slujim acelaşi Dumnezeu. Poporul din Afganistan, cu sângele său, curaj şi încredere, susţine cauza eliberării peste tot în lume“, a spus Reagan. Astăzi, America luptă în Afganistan contra rebelilor pe care îi încuraja şi îi finanţa în rezistenţa antisovietică.