Editura Evenimentul si Capital

Ada D’albon, nepoata lui Sadoveanu: „Vă spun sincer că a fost un dement! Ori a făcut un pact cu Dracu’, ori unul cu Dumnezeu!”

Autor: | | 1 Comentarii | 31382 Vizualizari

Ada D’Albon, după numele tatălui, Azimioară, după cel al soțului, a văzut lumina zilei la Praga, acolo unde părintele său era diplomat în delegația României.

Și-a trăit copilăria și adolescența în casa unchiului Mihail Sadoveanu, din București. Lua masa, pe Pitar Moș 20, cu pictorul Corneliu Baba și dramaturgul Victor Eftimiu, amicul autorului Fraților Jderi, scriitor răsfățat și onorat de comuniști cu funcții înalte. După moartea sa însă, când tânăra Ada avea 17 ani, pavăza unchiului a pălit în fața tăvălugului roșu. Au urmat o carieră de actriță - sufocată după zece anotimpuri reci, la fi nalul anilor ’70, de tenebrele regimului totalitar -, exilul la Paris, suferința, umilința și mizeria. Peste toate necazurile unui apatrid, s-au suprapus moartea tatălui, moartea mamei - părinți fără mormânt înfl orit, înghesuiți în urne, pe un minuscul balcon parizian -, lacrimile propriului copil, neadaptat, mic fi ind, la rigorile străinătății, dorul incomensurabil de casă, de acasă. Ada D’Albon, femeie ce nu-și mai găsește astăzi liniștea decât în brațele lichide ale Coastei Bretaniei, a revenit, recent, în România. Pentru a-și săruta rănile cicatrizate, pentru a-și alina sufl etul, pentru a lansa o carte, pentru a face cunoștință (și) cu dumneavoastră.

Evenimentul zilei: Cine sunteți, stimată doamnă? Și care este povestea dumneavoastră?

Ada D’albon: Sunt o persoana în declin care renaște ori de câte ori întâlnește lucruri frumoase.

- De câte ori renașteți pe zi?

- Renasc de fiecare data când citesc o carte buna, de fiecare data când scriu, de fiecare data când întâlnesc oameni extraordinari.

- Când ați început să scrieți, la ce vârstă?

- La 7 ani, scriam poezii. Proaste. În adolescență am început sa compun piese de teatru. Multe. Am vreo 30 de piese de teatru scrise. Mai am, de asemenea, câteva romane, câteva povești pentru copii.

Casa, îngropată sub palatul lui Ceaușescu

- Cum ați regăsit România acum, la revenirea din Franța?

- Sunt de doua zile la București. N-am apucat sa vad decât casa în care am crescut...

- Ați fost pe Pitar Moș, numărul 20, la casa în care a trăit și s-a stins Mihail Sadoveanu - unchiul mamei dumneavoastră - și, totodată, locul în care v-ați petrecut copilăria și adolescența?

- Urmează să merg. Mai întâi voi trece pe la casa mea, unde acum, chiar peste ea, este construit palatul lui Ceaușescu (n.r. - Casa Poporului). Cine știe, poate, daca sap, voi gasi macar o cheie sau un nasture care mi-a aparținut cândva...

- La plecarea din România comunistă, în 1981, ați lăsat în urmă această casă, pe pereții cărora atârnau pânze de Tonitza și Tintoretto. N-ați putut să luați mare lucru în exil. Îi purtați pică lui Ceaușescu?

- Nu. Dar absolut deloc. Daca ar fi sa port cuiva pica, aș purta pica prostiei omenești și vulgaritații.

- Cum vi-l amintiți, cum l-ați păstrat în inimă pe ilustrul dumneavoastră înaintaș, pe Mihail Sadoveanu?

- L-am recitit de curând și sunt copleșita. Sunt în fața unui dement care depașește Everestul. Și ca sa cunoști Everestul, trebuie sa-l urci. Ca sa cunoști Oceanul, trebuie sa-l strabați. Cine l-a denigrat pe Sadoveanu, n-a citit niciun sfert din ce-a scris acest om. Doar a ascultat în dreapta și-n stânga tot felul de prostii, fara sa citeasca opera acestui mare scriitor. Daca-l citești, nu poți sa spui tot ce-au spus detractorii lui. E imposbil! La Sadoveanu, fiecare gest uman, fiecare respirație se conjuga cu locul de unde am venit, mai precis cu Natura. El nu are descrieri de natura, el are în carți viața omului care, prin natura, ajunge la dumnezeire.

Scriitura lui Sadoveanu și sexualitatea femeii

- Frumos spus. Ce creație de-ale sale v-a impresionat cel mai mult?

- Îmi plac și romanele istorice, dar mai puțin. Scrierile scurte, în schimb, povestirile despre Primul Razboi Mondial, sunt extraordinare. Am observat ca nu folosește dintr-o data cel mai dur cuvânt, îl trece în etape, secvențial , prin fața ochilor cititorului. Îl încarca treptat și obține astfel o duritate cu mult mai puternica decât daca ar fi încercat s-o exprime dintrun singur foc. Exact ca în cazul sexualitații unei femei, care este mult mai ispititoare atunci când i se ghicesc formele, și nu atunci când este complet dezbracata.

- Spuneați mai devreme că Mihail Sadoveanu este denigrat, în prezent, în România. De ce?

- Vai de mine, dar multa lume face asta! Și o spun eu, care nu sunt o nepoata directa a marelui Sadoveanu. Mama mea a fost sora soției scriitorului.

- Dar ați trăit în casa lui.

- Așa e. Copilaria și adolescența mi le-am petrecut în casa lui Sadoveanu de pe Zambaccian, numarul 15. Aveam 17 ani când a murit.

- Considerați că Sadoveanu este denigrat de români. Pe de altă parte, atunci când se încearcă (și se încearcă și acum!) strângerea și publicarea tuturor scrierilor lui într-o colecție de lux a literaturii române - Opere fundamentale -, Academia Română și președintele secției de Filologie și Literatură al acesteia, domnul Eugen Simion, se lovesc de refuzul moștenitorilor, mai precis de refuzul unui anume domn Herford, care solicită sume mari de bani pentru drepturile de autor. Și-atunci, cum să-l cinstească România pe Sadoveanu?

- Am înțeles, dar nu pot discuta. Eu sunt în relații extraordinare cu mama lui adoptiva, a acestui domn Herford. O ador! Pe el nu-l cunosc, nu l-am vazut în viața mea. O sa încerc sa vorbesc, pentru ca voi merge zilele viitoare la ei, dar nu promit nimic. E foarte delicat... Cel mai bine ar fi sa se strânga niște oameni de geniu care sa-l traduca pe Sadoveanu în cele mai importante limbi de circulație internaționala. Dar nu știu daca exista astfel de specialiști, pentru ca limbajul creat de unchiul meu e ceva unic în lume. E un vocabular atât de expresiv... E cumplit! Va spun sincer ca Sadoveanu a fost un dement, citești și nu-ți vine sa crezi. Te gândești ca ori a facut un pact cu Dracu’, ori unul cu Dumnezeu. Nu este normal. A fost, în orice caz, peste Balzac, pe care, de altfel, îl ador. Citiți-l și veți vedea ca am dreptate! Uite, de exemplu, Olanda, «Amintirile din Olanda»! Citeam și țipam de bucurie. Trebuie sa ai o anumita sfințenie, religiozitate sa te apropii de textul lui Sadoveanu. Dupa trei pagini, va veți converti la religia lui Mihail Sadoveanu.

Franța vulgară, Macron și țiganii români

- Cum este privită România în Franța, stimată doamnă?

- Foarte prost. Aceasta este cea mai mare suferința a mea. Este o suferința sfâșietoare.

- Dar ce știe Franța vulgară, Franța de zi cu zi despre România? Despre valorile ei culturale?

Al 13-lea SALARIU! Vezi daca esti pe lista! Cine ia bani mai multi de Sarbatori

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI