Editura Evenimentul si Capital

Sabin Orcan, fața hâdă a „jurnalistului anti-corupție”

Sabin Orcan
Autor: | | 1 Comentarii | 30602 Vizualizari

Așa îi place lui Sabin să spună, mai ales la televizor, că e un jurnalist care luptă împotriva corupției. Acum luptă și cu jurnaliștii de la alte ziare, în special cu cei de la Evenimentul zilei, din motive doar de el știute. Nu suntem fricoși, așa că e timpul să-i răspundem cu aceeași monedă.

Unii cred că se verifică zicerea din popor cu facerea de bine… Eu cred că o face interesat și pentru că e străpuns de o ipocrizie rar întâlnită la un jurnalist. O face demult, dar mi-am înfrânat mereu pornirea de a-l ataca, fiind tributară principiului că nu mă războiesc cu colegi din presă decât în cazuri extreme, când deja opiniile lor au luat forma unor dejecții. Iar în acest moment, Sabin Orcan asta a făcut: propagă tot felul de mizerii, exagerează voit în opiniile sale cu privire la cotidianul „Evenimentul zilei” al cărui redactor șef sunt și unde colegii mei muncesc din greu pentru ca acest ziar să se vândă în ediții tipărite în era tehnologiei.

Am decis, deci, să răspund repetatelor denigrări pe care le aruncă în spațiul public. A început prin a-l ataca pe Dan Andronic, apoi pe Ion Cristoiu, prin remarci malițioase și tendențioase. Când, după eșecul său la „România liberă”, din nou și-a dovedit neputința managerială și editorială la revista Newsweek, vânzările fiind mult-mult sub așteptări, Sabin Orcan a început să toace ziarul „Evenimentul zilei”, dar mai ales site-ul acestuia. Vineri, a dat (din nou) măsura caracterului său duplicitar.

Ultima postare de pe site-ul revistei sale este tot un atac jegos, sub o motivație la fel de mizerabilă: o analiză a presei, făcută de nu-se-știe-cine de la ONG-ul „Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație” (CRJI). Sub un nume fictiv, Orcan publică articolul „EVZ și România liberă, sateliții Sputnik. Diversiunea se extinde”, invocând „analiza” CRJI asupra conținutului unor publicații media, în perioada iulie-septembrie 2018. În baza ei, autorul afirmă, fără a prezenta niciun fel de titluri, că „Evenimentul zilei a fost mai insistent manipulator (și cu atitudini anti-occidentale mai evidente) chiar decât Sputnik”. Nici „analiștii” anonimi de la CRJI, nici ziaristul lui Orcan nu precizează în textele lor că se referă la site-urile unor ziare și nu la ziarele tipărite. Până și cititorii cunosc diferența de calitate dintre cele două formule de presă și știu că pe site-urile ziarelor tiparite apar și preluari diverse de pe alte platforme online, cu citarea sursei. Deci nu mai insist asupra porcăriei CRJI și interpretarea lui Orcan. Am lucruri mult mai grave să comunic despre el, care-i dezvăluie fața hâdă de luptător anti-corupție și de manipulator.

Sabin Orcan este un ziarist care ne-a dezamăgit pe mulți dintre noi, foștii lui colegi de la „Evenimentul zilei” și „Adevărul”, atunci când am aflat lucruri urâte despre modul în care înțelege să facă presă. Până la un punct, mi-am zis că e treaba lui, că-l vor descoperi cititorii sau telespectatorii posturilor unde se duce să-și cânte ariile anti-corupție și propagandistice și că nu-mi voi încălca principiile de a nu intra într-o polemică acidă cu el.

Dan Andronic, împăciuitor, m-a temperat chiar și în momentul în care Sabin Orcan aruncase o mare minciună pe piață. De data asta, gata! E timpul să dăm cărțile pe față deoarece impostura a atins cote greu de sportat. Nu pot să mai fiu conciliantă când fostul coleg susține că eu, Dan Andronic, Ion Cristoiu și restul redacției „Evenimentul zilei” manipulăm în favoarea rușilor, criticăm interesat DNA și Opoziția și nu respectăm regulile jurnalistice. O minciună cât casa! „Evenimentul zilei” a fost singurul ziar apostrofat de Ambasada Rusiei pentru articolele în care protestam față de încercările de manipulare ale istoriei. Nu Sabin Orcan , ci Ion Cristoiu și Mirel Curea au fost vizați de reacția vehementă a rușilor.

M-am săturat ca Orcan sau altul să lovească în ziarul la care muncim atâția oameni, fără șobolănisme și fără să ne războim cu acești colegi de breaslă înregimentați și mânați de tot felul de interese.

Eu nu vin cu vorbe aruncate în vânt, Sabine, ci cu faptele tale, care ar trebui să spargă oglinda dacă te-ai privi în ea. Dar cred că și ție și-e rușine uneori… Am să încep cu reproșurile pe care ți le-a făcut fostul nostru șef din vremea în care eram colegi la Adevărul Holding, lăsând „bomboana” EVZ la sfârșit, să fie savurată în liniște.

Răzvan Cornețeanu, fostul manager al trustului Adevărul, cel care l-a promovat în funcții editoriale de top în structurile orgaziționale, a fost printre primii oameni din presă care au vorbit despre duplicitatea lui Sabin Orcan și relația lui, dincolo de limitele deontologice, cu patronul său de la „România liberă”, Alexandru Adamescu.

Reacția lui Cornețeanu a venit anul trecut, după ce Orcan a concediat niște jurnaliști de la ziarul familiei Adamescu susținând „că nu era mulțumit de ei și nu pentru că primise ordine de la familia Adamescu, așa cum îmi relatase doar cu puțin timp înainte de 24 Februarie(2018)”. Lor, ziariștilor, „Sabin le-a spus invers, cum că a fost forțat să o facă de către patron”, a scris la acel moment Răzvan Cornețeanu. Și tot el îl înfățișează publicului pe cel pe care l-a propulsat în sfera de sus a presei, i-a dat un cozonac de mâncat, iar Sabin i-a reproșat violent și de față cu martori că ia apărarea jurnaliștilor concediați. Supărarea lui Orcan venise de la comentariul cu titlul „Sabin, Familia Adam(escu) și Minciuna. Nu o fabulă ci o poveste ce nu va fi niciodată publicată în România Liberă”, pe care Răzvan l-a publicat pe pagina lui de facebook.

Cam asta e povestea, la care trebuie să adaug că Sabin nu ar fi ajuns niciodată la Adevarul fără susținerea mea totală și necondiționată iar în Iași nu avea cum să facă jurnalism. Încrederea, funcția plină de responsabilități și salariul pe care i l-am acordat la Adevărul (sfătuit și de alți colegi), mentalitatea de „supraviețuitor”, toate l-au ajutat să ajungă pe o poziție neclară la România Liberă unde valsează între șef al redacției, manager executiv și omul de casă al familiei Adamescu”, a scris anul trecut Răzvan Cornețeanu. Dar acestea pot părea doar vorbe. Să trecem, însă, la fapte și mai concrete, care arată câtă ipocrizie zace în acest „jurnalist anti-corupție”, ce se declară apărător al DNA.

În vremea în care Sabin bătuse palma cu Dan Adamescu și preluase conducerea ziarului „România liberă”, el îl ruga pe Dan Andronic să îi dea o mână de ajutor în a arăta că Dan Adamescu și Alexandru Adamescu sunt victimele politice ale DNA. Îi explica (parșiv) că el s-a poziționat de partea lui Kovesi și a luptei anti-corupție, că îi are în redacție pe Mălin Bot, Mircea Marian, Ondine Gherguț și Silviu Sergiu și nu poate să publice anchete cu abuzurile DNA ca să-și apere patronii. Dan l-a înțeles, îl știa pe Dan Adamescu de mulți ani și cunoștea situația dramatică în care se găsea acesta. I-a promis lui Sabin Orcan că-l va ajuta prin publicarea comunicatelor date de avocați sau de fiul miliardarului, Alexandru Adamescu (inculpat și el, dar domiciliat la Londra), iar dacă vor aprea dovezi privind abuzurile anchetatorilor, „Evenimentul zilei” va informa.

Actorul S-A SINUCIS! Ce a scris, la numai 48 de ani, in ultimul mesaj: Sunt pregtit sa ma intorc!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news