Evenimentul Zilei > Social > Să dai buzna peste Dumnezeu! Sindromul lui „Iisus din cartof” și al „Fotografiei care plânge”
Să dai buzna peste Dumnezeu! Sindromul lui „Iisus din cartof” și al „Fotografiei care plânge”

Să dai buzna peste Dumnezeu! Sindromul lui „Iisus din cartof” și al „Fotografiei care plânge”

Să nu-L vezi pe Dumnezeu de „minuni” este o boală veche. Încă de când umbla pe pământ printre oameni. Aflăm din pericopa evanghelică de duminica aceasta, a șasea de după Rusalii.

Alungat de gadarenii supărați că și-au pierdut turma de porci în urma vindecării celor doi demonizați, Iisus se întoarce la locul unde își stabilise „baza strategică”, în Capernaum, pe malul nordic al Mării Galileii. Locuia în casa pescărească a fraților apostoli Petru și Andrei, ale cărei ruine se pot vedea și astăzi.

Reîntoarcerea „acasă” a lui Iisus produce vâlvă în tot ținutul. Oamenii se înghesuiau să-L vadă, să-L atingă, să-I ceară ajutorul. În toată această harababură, se produce un eveniment uluitor: patru bărbați își aduc prietenul paralitic, cărându-l cu pat cu tot, și, cum nu au loc să intre din cauza mulțimii de oameni, bagă bolnavul și patul prin acoperiș.

Casele evreilor aveau acoperișurile plate și demontabile, pentru a permite o mai bună aerisire în timpul nopților fierbinți.

„Împărăția Cerurilor se ia cu năvală, și cei ce se silesc pun mâna pe ea.” Năvală, adică avânt al inimii spre Dumnezeu, și nu buluceală la moaște sau la agheazmă de Bobotează. Nu există ilustrare mai bună a acestor vorbe, rostite cu altă ocazie de Iisus, decât gestul impetuos al celor cinci prieteni.

Bolnavul coborât cu patul prin acoperiș Îl face pe Mântuitor să se minuneze și să zică: „Îndrăznește, fiule. Iertate sunt păcatele tale!” Vorbele provoacă rumoare, mai ales printre cei câțiva farisei, nelipsiți din anturajul lui Iisus, pentru a-L spiona. Omul ăsta hulește, și-au zis ei, doar Dumnezeu poate ierta păcatele. Mântuitorul, citindu-le gândurile, produce una dintre secvențe memorabile ale Evangheliilor.

„Ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale!, sau a zice: Scoală-te și umblă! Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!”

Când paraliticul s-a sculat și a mers acasă cu patul în spate, fariseii și întreaga asistență au amuțit. Biată natură omenească: mai ușor crede într-o minune (fie ea și uriașă) decât în Întruparea lui Dumnezeu!

(Basmele românilor vorbesc cu duioșie despre vremurile idilice de la începutul lumii, când, se pare, Cerurile erau mai aproape de Pământ și Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau incognito printre oameni. Și atunci, îți trebuia un simț aparte pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu.)

Nimic nu s-a schimbat de la sărmanul paralitic coborât prin acoperiș: oamenii continuă să caute minuni și li se năzare că văd chipul lui Iisus într-o cratiță, într-un cartof sau în scoarța unui copac, se emoționează la fotografii care plâng, însă Îl pierd din vedere tocmai pe Dumnezeu.

Nimic nu s-a schimbat de atunci, cu excepția unui singur lucru: Dumnezeu s-a făcut Om, s-a răstignit și a înviat pentru noi.

În fața acestei minuni, restul sunt bagatele. De aceea, „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!” reprezenta un dar infinit mai mic decât „Iertate sunt păcatele tale”. Era diferența dintre Vindecare și Mântuire!