Audierile în cazul lui Adrian Daniel Matei, suporterul dinamovist în vârstă de 18 ani, ucis anul trecut, pe 16 august, s-au încheiat astăzi.
Audierile în cazul lui Adrian Daniel Matei, suporter al echipei Dinamo, ucis anul trecut, cu sânge rece, de Alexandru Badea, s-au încheiat astăzi. Procurorul a cerut o pedeapsă de 20 de ani pentru cel acuzat de crimă și cinci ani pentru Ionuț Pătrașcu, acuzat de tâlhărie calificată, relatează gsp.ro.
„Nu există probabilitate clară, dincolo de orice îndoială, că fapta a fost săvârșită de către clientul meu. Noi cerem achitarea. Este probabil ca Pătrașcu să fi fost cel care a dat lovitura care a cauzat decesul. Dar dacă veți considecar că este vinovat, vă rog să îi acordați circumstanțe atenuante, de o treime din pedeapsă. El s-a prezentat singur la organele de cercetare pentru aflarea adevarului", a spus avocatul lui Badea.
„Ce câștigă societatea dacă cei doi stau închiși până îi uită Dumnezeu? Credeți că se vor îndrepta? Poate vor învața ceva ce nu știu. Cunoaștem toți sistemul penitenciarelor din România", a sunat pledoaria apărătorului lui Pătrașcu.